Antena 3 CNN Externe Român prins în Germania cu o avere ascunsă într-o pâine integrală

Român prins în Germania cu o avere ascunsă într-o pâine integrală

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 23:18 31 Ian 2024 Modificat la 23:18 31 Ian 2024

Bărbatul a vrut să ascundă suma importantă de bani, 33.000 de euro, folosindu-se de două pâini. Fiindcă nu a putut justifica suma în fața polițiștilor, banii au fost confiscați.

Dacă se va ajunge la concluzia că banii provin dintr-o infracțiune, autoritățile îi vor returna părții vătămate, potrivit Bild.

Acest lucru urmează să fie făcut de un centru de coordonare pentru recuperarea banilor, numit ZKV. Începând din 2022, centrul bagă mâna în buzunarele infractorilor, contrabandiștilor și ale bandelor, arată presa germană.

16 kilograme de aur, ascunse în cabină

Același centru a confiscat bunuri de aproape un milion de euro în urma unui alt control al poliției, pe autostrada A93, în apropiere de Oberaudorf, de la șoferul unui Lexus A10.

Conducătorul auto a trezit suspiciuni, fiind foarte nervos. Echipa ZKV a descoperit că acesta ascundea în consola centrală 16,12 kilograme de aur, sub formă de lingouri și plăci, în valoare de aproximativ 950.000 de euro.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole