Antena 3 CNN Actualitate Inedit Român prins în flagrant în toaleta unui avion Wizz Air. Poliţiştii l-au preluat la aterizare, la Bucureşti

Român prins în flagrant în toaleta unui avion Wizz Air. Poliţiştii l-au preluat la aterizare, la Bucureşti

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 19:54 07 Iun 2023 Modificat la 20:59 07 Iun 2023

Un avion întreg a trecut prin clipe teribile, vineri noapte, în timp ce se îndrepta spre România din Suedia. Totul, din cauza unui român. Într-un final, acesta a fost preluat de Poliția de Frontieră, când a ajuns la București.

Pasagerii de la bordul unei aeronave Wizz Air, care a decolat vineri noapte din Malmo, Suedia, cu destinația București, au înlemnit când a pornit alarma de fum.

Când avionul a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, unul dintre pasageri, un român mai exact, a fost reținut după ce a fost prins în flagrant în timp ce fuma în toaleta avionului.

După ce au fost blocați pe aeroport timp de șase ore, zborul spre România având întârziere din cauza unei probleme tehnice, au trecut prin emoții și la sosire, pentru că chiar înainte de aterizare, în jurul orei 01.00, pilotul a anunțat că, debarcarea pasagerilor va fi întârziată puțin din cauza unui incident petrecut la bordul aeronavei.

Citește și: "Păreau să leșine unul câte unul!" | Un pasager a deschis uşa pentru ieșirea de urgenţă a unui avion, în timpul zborului

La aproximativ o oră de la decolare s-a declanșat alarma de fum. După verificări, s-a constatat că fumul venea din toaleta aeronavei, unde un pasager fuma o țigară, însă pasagerii au aflat ce s-a întâmplat abia la finalul cursei.

Românul a fost preluat de Poliția de Frontieră, direct de la bordul aeronavei, iar acesta a fost amendat cu 3.000 de euro pentru fapta sa, potrivit gandul.ro.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole