Antena 3 CNN Actualitate Român din Spania, mesaj viral pentru cei de acasă: "Vrei o ţară că afară, dar tu să fii scutit pe viaţă de la respectarea legilor. Nu se poate, neică, nu se poate"

Român din Spania, mesaj viral pentru cei de acasă: "Vrei o ţară că afară, dar tu să fii scutit pe viaţă de la respectarea legilor. Nu se poate, neică, nu se poate"

Gabriel Dano
3 minute de citit Publicat la 20:47 02 Dec 2021 Modificat la 23:00 02 Dec 2021

”Îţi plângi de milă cât ai fost de oropsit de-a lungul istoriei. N-ai fost. Ai făcut ceea ce faci şi astăzi. Ai fost egoist, lacom şi perfid, de aia eşti ceea ce eşti”, susţine, printre altele, românul aflat Spania.

Acesta mai spune despre conaţionali că vor o ţară că afară dar să fie scutiţi pe viaţă de la respectarea legilor şi normelor de convieţuire. ”Nu se poate, neică, nu se poate”, afirmă Adrian Joldu. Postarea a adunat aproape 5.000 de aprecieri şi peste 3.000 de distribuiri pe reţeaua de socializare Facebook.

„Eşti mândru şi-ţi umflii chieptu că eşti Român. Patriot. Degrabă fluturător de drapel la orice cât de mică ocazie de a-ţi manifesta cu orgoliu aerele de superioritate şi de stăpân. Spui că ţi-e frate codrul şi-i înjuri pe austrieci că ţi-l fură. N-am prea văzut camioane cu numere de Austria. Şi drujba o mânuieşti tot tu, Iudă, pentru un pumn de arginţi. Aş fi vrut să fii mândru că eşti Om. Un om cumsecade. Eşti mândru că eşti Ortodox pentru că, nu-i aşa, e singura şi adevărată cale iar toţi ceilalţi sunt eretici, deci merită condamnarea şi dispreţul tău.

Aş fi vrut să fii bun, răbdător cu aproapele tău şi cu cel aflat în nevoie. Cu modestie şi discreţie. Eşti expert în orice domeniu, tu ştii, ai informaţii exacte, cel ce a făcut şcoli şi are experienţă nu-i decât un fraier pe care să-l iei tu la mişto, pentru că şi la treaba asta eşti expert. Aş fi vrut să-ţi faci munca pe care ai învăţat-o cu cinste şi onestitate pentru ca prin exemplul tău să-i determini şi pe alţii în a o face. Oricare ar fi munca aia e demnă de respect şi consideraţie. Nici în politică nu te întrece nimeni.

De aia Simion şi Şoşoaca îs puşi în portret pe părete ca iubitul tovarăş şi conducător de pe vremuri. Îs idolii tăi, nişte exemple demne de urmat. De aia PNL şi PSD se lăfăie împreună în aşternut că nişte curve ieftine sub privirea îngăduitoare a lui Papi Klaus. Mulţi ne-am înşelat amarnic în privinţa lui. Îmi vine să-mi dau palme. O să-mi cer iertare bieţilor pensionari pe care i-am hulit şi insultat. Îţi plângi de milă cât ai fost de oropsit de-a lungul istoriei. N-ai fost. Ai făcut ceea ce faci şi astăzi. Ai fost egoist, lacom şi perfid, de aia eşti ceea ce eşti.

Ai avut şansa de a demonstra că ştii să trăieşti liber şi demn în democraţie. Tu crezi că libertatea înseamnă să faci ce te taie capul fără a ţine cont de ceilalţi şi de mediul în care trăieşti. După tine, potopul. Nechibzuitule, copiii tăi vor fi nevoiţi să trăiască în dezastrul pe care-l laşi în urmă. Ai ales să fii superficial, condamnând şi generaţiile următoare la superficialitate, ai ales calea cea bătută, nu care cumva să dai peste vreun obstacol pe care să fii nevoit să-l dobori. L-ai fi doborât pentru urmaşii tăi. Te plângi de politicieni, de medici, de poliţie, de funcţionari.

Tu i-ai învăţat aşa. Ai ales ciubucul şi peşcheşul, e comod, e bine. Ai preferat Fanarul şi delăsarea sovietică, atunci când nimeni şi nimic nu te mai obliga s-o alegi, în locul rânduielii şi culturii făcute ţie cadou la 1918. Preferi mult şi ieftin. Nu contează că-i aliment, spectacol, sport sau băutură. Mai ales băutură. Multă să fie. Îţi place bălăcăreală, bârfa, maneaua, cuţitul în spate. Te duci cu o falcă în cer şi alta-n pământ să-l zdrobeşti pe profesorul care a îndrăznit să-i ceară odraslei tale ambalate în veşminte de bâlci, c-aşai la modă, să lase dracului telefonul.

I-a dat şi un doi că nu ştia ce-i un subiect şi un predicat. Suntem campioni la analfabetism funcţional. Profesorul ăla va sfârşi prin a-l lăsa pe fi-tu în plată Domnului, tu eşti cel care i-a interzis accesul la educaţie, nu sistemul cu toate hibele lui. Vrei o ţară că afară dar tu să fii scutit pe viaţă de la respectarea legilor şi normelor de convieţuire. Nu se poate, neică, nu se poate. Pentru că libertatea nu este dreptul de a face ce vrem, ci ce se cuvine (Abraham Lincoln).

Doar cei educaţi pot fi liberi. Restul sunt sclavii propriilor limite şi prejudecăţi. Nu-i nevoie să-ţi vâre nimeni microchip-uri în vene, ai ce-ţi trebuie: pâine şi circ. De aia io nu-mi iubesc oamenii pentru că-s Români cu pedigree, ortodocşi, albi, heterosexuali, naţionalişti, pe veci stăpâni. Îmi iubesc oamenii pentru că-s Oameni. I-am ales io.

Şi mi-e indiferent ce culoare au, cu cine dorm în pat, ce limbă vorbesc sau la ce biserică merg. Şi-mi pare rău pentru cei ce-s nevoiţi să trăiască între cei pomeniţi mai sus. Mă ierte Dumnezeu dar trebuia s-o spun. Explodam”, este mesajul devenit viral, postat pe pagina de Faceboook a lui Adrian Joldu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole