Antena 3 CNN Actualitate Social Român, condamnat la 18 ani de închisoare în Marea Britanie. Fapta șocantă pentru care își va petrece toată tinerețea în spatele gratiilor

Român, condamnat la 18 ani de închisoare în Marea Britanie. Fapta șocantă pentru care își va petrece toată tinerețea în spatele gratiilor

<1 minut de citit Publicat la 15:41 15 Oct 2019 Modificat la 15:41 15 Oct 2019

Un român de 27 de ani a fost condamnat de autorităţile judiciare din Marea Britanie, fiind găsit vinovat de săvârşirea a două fapte de viol împotriva unei fete de 13 ani. 

Bărbatul, originar din judeţul Bacău, a fost condamnat de Tribunalului Penal Warwick la 18 ani şi 6 luni închisoare (6.759 zile de închisoare), pedeapsa fiind definitivă. Ionuţ Bogdan Stan (fost Bernevic) a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 13 ani, împotriva voinţei acesteia, profitând de starea sa de vulnerabilitate: vârsta fragedă şi problemele pe care le avea în familie.  

Anchetatorii englezi au stabilit că tânărul din Bacău a oferit victimei cantităţi importante de alcool, iar ulterior droguri de mare risc, pentru a întreţine facil relaţii sexuale neconsimţite de minoră. Românul a fost încarcerat în închisoarea Isle of Wight încă din de 23 martie 2018, iar pedeapsa se consideră executată în data de 22 septembrie 2036, scrie Adevărul.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole