Antena 3 CNN Actualitate Locale Român căutat de autoritățile americane pentru mai multe infracțiuni, prins în Dolj

Român căutat de autoritățile americane pentru mai multe infracțiuni, prins în Dolj

<1 minut de citit Publicat la 14:45 07 Feb 2018 Modificat la 14:45 07 Feb 2018

Un bărbat din Craiova, pe care autoritățile americane îl căutau după ce a comis mai multe infracțiuni, a fost prins de polițiști în Dolj. Bărbatul era căutat pentru fraudă bancară, furt, contrabandă.

IPJ Dolj a anunțat că bărbatul de 51 de ani a fost arestat. Pe numele lui, autoritățile judiciare din SUA au emis o cerere de extrădare în baza unui mandat de arestare. 

El este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de fraudă bancară, furt cu circumstanţe agravante, contrabandă, declaraţii false şi complicitate la infracţiunea de deţinere de echipamente de acces falsificate şi infracţiunea de deţinere de echipamente pentru producerea unor dispozitive, potrivit news.ro

Bărbatul este acuzat că în perioada 2 noiembrie 2015 – 25 ianuarie 2016, împreună cu alte persoane, a sustras informaţii de pe carduri bancare, ulterior retrăgând banii, folosind informaţii bancare furate de la bancomate, fără autorizaţia clienţilor băncii. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole