Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Român din Spania, prins cu o plantaţie uriaşă de marijuana. Valora 650.000 de euro

Român din Spania, prins cu o plantaţie uriaşă de marijuana. Valora 650.000 de euro

Naty Badea
<1 minut de citit Publicat la 16:55 10 Mai 2024 Modificat la 16:55 10 Mai 2024

Un român a fost arestat în Spania, fiind acuzat că administra o mega-plantație de canabis. 

2.000 de plante, în diverse stadii de creșteri, au fost găsite de către polițiști într-un depozit unde era organizat această mega-plantație, iar dacă ar fi fost transformate în droguri, din aceste plante s-ar fi obținut aproximativ 350kg, cu o valoare de piață estimată undeva la 650.000 euro.

Operațiunea polițiștilor spanioli a fost una de amploare, asta pentru că a pornit de la câteva ponturi despre existența acestei plantații uriaşe. Mai apoi au trebuit să localizeze unde se afla cu exactitate și mai ales cine o administra. Aşa au ajuns oamenii legii la român.

Cele 2.000 de plante de cannabis au fost puse sub sechestru, iar echipajele care erau folosite pentru îngrijirea și cultivarea respectivelor plante au fost distruse. 

În acest moment, autoritățile spaniole continuă ancheta pentru a înțelege dacă românul avea complici în organizarea acestei adevărate rețele de trafic de droguri. 

Etichete: cannabis Spania
Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole