Antena 3 CNN Externe Diaspora Românul care și-a pierdut doi copii și părinții într-un accident în Italia a fost arestat

Românul care și-a pierdut doi copii și părinții într-un accident în Italia a fost arestat

1 minut de citit Publicat la 10:46 06 Iun 2020 Modificat la 10:46 06 Iun 2020

Românul, împreună cu familia sa, respectiv părinții, soția și cei patru copii, se îndreptau către Napoli, după ce s-au întors de acasă, din România.

Ieri după-amiază, în jurul orei 14.00, pe autostrada A1, în zona Badia al Pino (provincia Arezzo), mașina condusă de român, un minivan Volkswagen Sharan, s-a izbit violent de un TIR și de un alt autoturism.

În urma impactului deosebit de violent, părinții șoferului, dar și doi dintre copii, un bebeluș de numai zece luni și o fetiță în vârstă de 10 ani, au fost efectiv aruncați din mașină și au murit pe loc.

Soția și ceilalți doi copii au fost grav răniți și au fost transportați la spitalele din zonă cu ambulanțe și elicoptere medicale.

Patru români, printre care un bebeluș și o fetiță de 10 ani, au murit într-un cumplit accident în Italia

Șoferul român a scăpat nevătămat după cumplitul accident din Italia

Șoferul a fost singurul care a scăpat nevătămat în urma cumplitului accident, el fiind găsit de polițiști și medici lângă mașină, plângând și strigând numele copiilor și părinților săi.

După accident, românul în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost dus la audieri și arestat, notează Corriere di Arezzo.

Presa din Italia, care citează surse din anchetă, a explicat că, cel mai probabil, românul a adormit la volan, având în vedere că el a pierdut controlul direcției pe o bucată de drum drept, în timp ce condițiile de drum erau perfecte.

De asemenea, polițiștii și medicii care au ajuns la locul tragediei au povestit că nu au văzut niciodată asemenea scene șocante, trupurile victimelor fiind aruncate pe toată autostrada.

Etichete: Italia
Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole