Antena 3 CNN Actualitate Locale Mesajul emoţionant al unui român care cere ajutor pentru a-și găsi familia biologică: "Poate cineva mă recunoaște, poate cineva ştie o mămică ce a venit acasă fără copilaș"

Mesajul emoţionant al unui român care cere ajutor pentru a-și găsi familia biologică: "Poate cineva mă recunoaște, poate cineva ştie o mămică ce a venit acasă fără copilaș"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:04 25 Aug 2021 Modificat la 18:06 25 Aug 2021

După ce a încercat mai multe metode de a-şi găsi familia biologică, Alin şi-a luat inima-n dinţi şi a cerut ajutorul românilor de pretudindeni pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, acolo unde lângă povestea sa de viaţă, marcată de provocări, a sădit şi o sămânța de speranță că îşi va îndeplini unul din cele mai mari visuri: să îşi cunoască părinții. Pentru că, spune el, originile nu se uită şi oricât de multe realizări ar avea tot singur se simte.

Povestea lui Alin începe pe într-o zi de miercuri, 27 mai 1987 la Huşi, judeţul Vaslui

„Imediat după naștere am fost găsit pe o stradă în Huşi, Jud. Vaslui și preluat cu ambulanța. Nimeni nu a putut să îmi spună cum am ajuns acolo. Până la 15 ani am crescut la o casă de copii din Negrești, Jud. Vaslui, apoi la o familie maternală.

După finalizarea studiilor am fost plasat la un centru de sprijin din Bârlad, pentru a învăța o meserie. Așa am ajuns astăzi, la 34 de ani, să muncesc într-o țară străină pentru că așa am reușit de mic să mă descurc singur.

"Poate cineva mă va recunoaște, poate cineva cunoaște o mămică ce a venit acasă, fără copilaș”

Nu știu nici după atâția ani de străinătate cum e dorul de acasă, cum e să îți suni familia să ăi anunți că vii, nu știu cum ar trebui să se exprime bucuria primirii unui pachet de la mama sau entuziasmul dinainte de a pleca spre casă. Nu am nici un fel de idee cum e să trăiești aceste sentimente. Încerc să mă bucur de tot ceea ce realizez, dar tot singur sunt…

Rugămintea mea este să DISTRIBUIȚI în număr cât mai mare, poate cineva mă va recunoaște, poate cineva cunoaște o mămică ce a venit acasă, în zona Hușului, fără copilaș, într-o zi de miercuri, 27 mai 1987…”, este mesajul lui Alin Chifor adresat tuturor celor care cei care l-ar putea ajuta să-și cunoască mama biologică, tatăl și celelalte rude.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole