Măsura de a-l elimina pe oligarh din relatările televiziunilor și agențiilor de știri vine după ce s-ar fi dovedit că a fost „otrăvit" cu un agent chimic de război.
Dezvăluirea privind eliminarea lui Abramovici - considerat de ani de zile ca având legături cu Vladimir Putin și sancționat de Marea Britanie și UE din cauza războiului - a fost făcută de Ksenia Sobchak, principala femeie politician de opoziție din Rusia, care este și o jurnalistă de televiziune proeminentă, relatează The Mirror.
Mass-media de stat docilă din Rusia primește adesea ordine de la Kremlin cu privire la ceea ce pot și ce nu pot relata.
„Presei pro-Kremlin i s-a interzis să menționeze rolul omului de afaceri Roman Abramovici în negocierile dintre Rusia și Ucraina", a declarat Sobchak, pe canalul Telegram, citat de Mediafax.
„Această informație a fost confirmată redacției noastre, sub rezerva anonimatului, de către reprezentanți ai Moskva-24, TASS și un alt mare canal pro-guvernamental.", a completat Sobchak.
Una dintre surse a declarat că, la 30 martie, a venit următorul ordin din partea autorităților: "Nu mai precizați că Abramovici participă la negocieri."
Menționarea magnatului, în vârstă de 55 de ani, a încetat în mod evident, marți, pe canalele media de stat, în jurul orei 13.00, ora Moscovei. Abramovici - ai cărui bunici materni erau din Kiev - a fost implicat în discuțiile de ieri de la Istanbul, pentru a pune capăt războiului.
În rapoartele occidentale, Abramovici a fost prezentat ca o figură cheie în negocierile de pace, capabil să construiască punți, chiar dacă există suspiciunea că s-a implicat cu intenția de încerca să-și păstreze averea, afectată de sancțiuni.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi pledat pe lângă SUA pentru a nu-l sancționa datorită rolului său de intermediar. Până acum, rușii au spus că nu face parte din delegația lor oficială, dar că este implicat în negocierile cu Kievul. Se spune că i-a întâlnit personal atât pe Putin, cât și pe Zelensky, în misiunile sale.
Ostorozhno Novosti a relatat: „Interdicția de a-l menționa pe miliardar în contextul negocierilor dintre Rusia și Ucraina este confirmată de faptul că în agențiile de știri nu a existat nici măcar o singură mențiune a numelui lui Abramovici, după ora 13:00, pe 29 martie.
În plus, nici în emisiunile de știri de seară de pe Canalul 1 și Rossiya 1 (principalele canale controlate de stat), unde negocierile au fost subiectul principal, nu s-a spus niciun cuvânt despre Abramovici".
Informații recente au sugerat că Abramovici și alți negociatori au fost otrăviți la începutul lunii martie, în timpul unei călătorii la Kiev. Experții au spus că a fost vorba de un agent de război chimic din Primul Război Mondial, Cloropicrina, sau de o doză mică de Novichok.
Proprietarul lui Chelsea a avut nevoie de tratament spitalicesc la Istanbul, după ce a zburat în Turcia, de la negocierile din Ucraina. Una dintre teoriile presupusei otrăviri este că adepții liniei dure, apropiate lui Vladimir Putin au vrut să perturbe demersurile de pace și să prelungească războiul. Cu toate acestea, motivul rămâne obscur și neclar.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat: „Acest lucru face parte din panica informațională, din sabotajul informațional, din războiul informațional. Aceste rapoarte despre otrăvire nu sunt adevărate... este necesar să se filtreze puternic fluxul de informații".
Analistul politic rus Konstantin Kalachev a făcut sugestia că otrăvirea ar putea fi o încercare de diversiune a lui Abramovici, cu intenția de a câștiga simpatie în Marea Britanie, unde interesele sale au fost afectate de sancțiuni.
„Abramovici este o persoană flexibilă, sănătoasă și, bineînțeles, vicleană", a spus el. „Mi-am exprimat chiar opinia că el însuși a pus în scenă presupusa otrăvire recentă de la Kiev. A apărut pe primele pagini ale ziarelor britanice, a început să arate ca și cum ar fi avut de suferit de pe urma „șoimilor" din cercul lui Vladimir Putin...".
Sobchak, în vârstă de 40 de ani, este o fostă candidată la alegerile prezidențiale, clasându-se pe locul al patrulea în 2018, într-un scrutin considerat pe scară largă ca fiind fraudat în favoarea lui Putin. Sobchak îl cunoaște pe Putin încă de când era copil, iar acesta a participat la botezul ei.
Defunctul ei tată, Anatoli Sobchak, a fost profesorul de drept al lui Putin la Leningrad și mentorul său. Mai târziu, după ce Putin a demisionat ca spion KGB, Anatoli Sobchak l-a numit adjunctul său în funcția de primar al orașului Leningrad, care ulterior a fost redenumit Sankt Petersburg.