Antena 3 CNN Externe Roman Abramovici este în Belarus pentru a asista la negocierile Ucraina-Rusia la cererea Kievului

Roman Abramovici este în Belarus pentru a asista la negocierile Ucraina-Rusia la cererea Kievului

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 13:02 28 Feb 2022 Modificat la 13:02 28 Feb 2022

Abramovici a fost rugat de ucraineni să ajute la facilitarea discuțiilor și a călătorit în Belarus pentru a participa la discuții, potrivit The Jerusalem Post.

Delegații din Rusia și Ucraina au sosit duminică în orașul de la granița cu Belarus, Gomel și au început discuțiile menite să găsească o modalitate de a pune capăt luptelor din Ucraina. Abramovici are legături strânse cu comunitățile evreiești din Ucraina și Rusia.

Ambasadorul Ucrainei în Israel, Yevgen Kornichuk, nu a comentat în mod specific implicarea lui Abramovici în discuții, dar a spus că „apreciem pe oricine poate ajuta, dacă are suficientă influență”.

Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, a fost criticat la Londra din cauza relatărilor despre relația sa anterioară cu președintele rus Vladimir Putin. Au apărut apeluri în parlament pentru ca el să fie sancționat.

Duminică, el a decis să predea „administrarea” lui Chelsea administratorilor fundației caritabile a clubului.

Alexander Rodnianski, un producător de două ori nominalizat la Oscar, care s-a născut la Kiev și este în strânsă legătură cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru The Post că oficialii guvernamentali l-au contactat pe el și pe alți membri ai comunității evreiești din Rusia și le-au cerut intervină într-o încercare de a pune capăt războiului.

„Ucrainenii au încercat să găsească pe cineva în Rusia care să poată ajuta la găsirea unei soluții pașnice”, a explicat Rodnianski. „Au cerut ajutor, iar Roman este persoana care a decis să ajute și să mobilizeze sprijin pentru o rezoluție pașnică.”

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole