Antena 3 CNN Sport Roger Federer, după ce a câștigat titlul cu numărul 100 din cariera lui: „Perfecţiunea nu există, toată lumea are defecte”

Roger Federer, după ce a câștigat titlul cu numărul 100 din cariera lui: „Perfecţiunea nu există, toată lumea are defecte”

Tenismenul elvețian Roger Federer, care a câștigat recent trofeul cu numărul 100 din cariera sa, a spus că perfecțiunea în sport nu există și nu se crede un Superman. 

"Problema e că superstarurile din sport sunt prezentate ca Superman, ca şi cum am fi supra-oameni. Nu mă văd aşa, perfecţiunea nu există, toată lumea are defecte, eu de asemenea", a spus Federer.

"Nu am crezut niciodată că este ceva ce aş putea face, am început să mă gândesc la asta în ultimele luni, când am ajuns la 96 sau 97 de trofee. E bine că am reuşit să o fac la prima tentativă într-o finală, mai bine decât să auzim la fiecare turneu „va reuşi de data asta?", a spus Federer, potrivit eurosport.fr

Jucătorul de tenis a spus că fiecare turneu este special pentru el. 

Subiecte în articol: Roger Federer sport Superman
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile