Antena 3 CNN Be EU Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, interviu exclusiv după vizita în Kiev: ”Mă gândeam că acesta este momentul în care Europa trebuie să fie fermă”

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, interviu exclusiv după vizita în Kiev: ”Mă gândeam că acesta este momentul în care Europa trebuie să fie fermă”

Sabina Iosub
<1 minut de citit Publicat la 00:17 07 Apr 2022 Modificat la 00:17 07 Apr 2022

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns în Ucraina, fiind astfel primul lider al unei instituții europene care va vizita Kievul de când a început invazia rusă.

”A fost o decizie dificilă, dar a trebuit luată. Avem o răspundere ca reprezentanți politici, ca lideri în vremuri atât de complicate și trebuie să ne implicăm, să ne întâlnim cu oamenii și să ne uităm în ochii fraților și surorilor noastre din Ucraina, care sunt pe front într-un război în Europa, pentru noi.

(...) A fost o situație uimitoare când am primit onoarea și privilegiul să mă adresez Parlamentului Ucrainei. (...) Mă gândeam că acesta este momentul în care Europa trebuie să fie fermă, chiar înainte de a fi văzut atrocitățile șocante și imaginile cu ce s-a întâmplat în Bucha. 

(...) Nici nu știam câte ore voi fin în Kiev, dar voiam să mă asigur că mesajul meu a fost cât se poate de puternic și de plin de speranță și cât de palpabil cu putință”, a declarat Roberta Metsola, președintele Parlamenului European.

Întregul interviu acordat de Roberta Metsola pentru Antena 3 poate fi vizionat în videoclipul de mai jos:

Etichete: Roberta Metsola
Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole