Antena 3 CNN Life Sănătate Robert are numai trei ani și a învins lupta cu o tumoare cerebrală. Medicii spun că este un miracol: "A doua zi s-a dat jos din pat"

Robert are numai trei ani și a învins lupta cu o tumoare cerebrală. Medicii spun că este un miracol: "A doua zi s-a dat jos din pat"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:43 04 Ian 2024 Modificat la 11:43 04 Ian 2024

Părinții lui Robert au aflat că acesta are o tumoare pe creier în momentul în care au ajuns cu cel mic la spital.

"Pentru că nu mânca, am mers cu el la spital și am aflat că are o tumoare pe creier. A fost transferat la Iași. Nu mi-a venit să cred! Mi-a fost teamă să nu se întâmple ceva cu el", a spus mama copilului.

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență Iași s-au ocupat de acest caz, iar micuțul a fost operat, la numai trei ani, de o tumoare cerebrală de patru centimetri.

Din fericire, băiețelul a trecut cu bine peste intervenție, fiind vioi încă de a doua zi.

Citește și: Analizele gratuite la care au dreptul românii, fără listă de așteptare. Alexandru Rafila: "Avem mai multe vești bune pentru pacienți"

"S-a trezit imediat după intervenția chirurgicală. A doua zi s-a dat jos din pat. Este un copil extrem de vioi", a spus medicul, Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență Iași.

Medicii spun că atât reușita operației, cât și recuperarea rapidă a micuțului reprezintă un adevărat miracol de sărbători.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole