Antena 3 CNN Externe Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit. A fost atacat în închisoare de un alt deținut

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit. A fost atacat în închisoare de un alt deținut

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:05 01 Iun 2024 Modificat la 23:29 01 Iun 2024

Robert Pickton, în vârstă de 74 de ani, a murit vineri, 31 mai. Serviciul Penitenciarelor din Canada a anunţat decesul lui Pickton într-un comunicat în care a menţionat că rudele deţinutului, precum şi rudele victimelor sale, au fost notificate.

Pickton a fost atacat pe 19 mai în închisoarea de maximă securitate Port-Cartier, situată la aproximativ 700 de kilometri nord-est de Montreal, de un alt deţinut în vârstă de 51 de ani.

Motivele atacului sunt încă necunoscute. Pickton a suferit leziuni grave, fiind internat în comă.

Deşi în 2007 a fost condamnat pentru şase crime şi condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost inculpat pentru uciderea a 26 de femei, majoritatea prostituate şi de origine indigenă care trăiau în Vancouver sau împrejurimi.

Anchetatorii au demonstrat că Pickton, care lucra ca porcar la o fermă de lângă Vancouver, a făcut să dispară rămăşiţele victimelor, dându-le la porci.

Autorităţile au găsit la fermă resturi de ADN de la 33 de femei, iar Pickton însuşi a mărturisit uciderea a cel puţin 49 de femei, în timp ce organizaţiile de apărare ale femeilor indigene au estimat numărul victimelor sale la peste 60.

Cu toate acestea, într-o decizie controversată, care a fost criticată de familiile victimelor, procuratura canadiană a decis în 2007 să-l judece pe Pickton pentru doar şase crime, întrucât, printre alte motive, pedeapsa la care urma să fie condamnat era aceeaşi, informează EFE, potrivit Agerpres

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole