Antena 3 CNN Actualitate Inedit „Robert de Niro”, prins cu o plasă de droguri pe o stradă din Iaşi

„Robert de Niro”, prins cu o plasă de droguri pe o stradă din Iaşi

1 minut de citit Publicat la 15:33 10 Iun 2020 Modificat la 15:33 10 Iun 2020

Ei bine, în urmă cu zece ani Sorin Bulgaru i-a furat identitatea actorului de la Hollywood și chiar și-a făcut un buletin fals cu poza starului. 

Pentru fapta de atunci, bărbatul a fost închis și condamnat la nouă ani de închisoare pentru fals, uz de fals și înșelăciune.

Acum bărbatul s-a reorientat către droguri, iar recernt a fost prins în timp ce încerca să facă o tranzacţie de vânzare a unei cantităţi mari de ecstasy.

Sorin Bulgaru avea la el 1.373 de comprimate ecstasy, iar în apartamentul lui din cartierul Nicolina, în care locuia singur, poliţiştii au mai găsit încă 15 grame de fragmene de pastile ecstasy cât şi un telefon mobil. El fusese eliberat condiţionat, deci abia ieşise din puşcărie, scrie ziaruldeiasi.

“În cauză s-a stabilit faptul că inculpatul B.S. a deţinut în vederea comercializării o cantitate mare de comprimate de tip ecstasy (MDMA) şi ar fi fost interesat de identificarea unor posibili clienţi cărora să le poată comercializa engros. La data de 8 iunie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpatului B.S. în timp ce acesta deţinea asupra sa un număr de 1.373 de comprimate ecstasy pe care intenţiona să le comercializeze”, se arată în comunicatul DIICOT Iaşi.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole