Antena 3 CNN Politică Robert Cazanciuc (PSD): Legea carantinării este proastă și nu protejează pe nimeni

Robert Cazanciuc (PSD): Legea carantinării este proastă și nu protejează pe nimeni

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 07:00 13 Iul 2020 Modificat la 07:00 13 Iul 2020

Cazanciuc a anunțat că va cere aviz de la CSM și de la Ministerul Justiției pentru proiect, pentru că, spune el, încalcă nu doar Constituția, ci și practica CEDO.

Social-democratul Robert Cazanciuc a precizat că proiectul elaborat de Guvernul Ludovic Orban este "un dezastru, o sumă de încălcări repetate ale drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, care, dacă s-ar adopta așa cum a fost trimis, am avea o lege în contradicție nu numai cu legea fundamentală a României - Constituția, dar și cu practica CEDO și a altor instanțe europene".

După ce premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că "a ajuns la capătul răbdării", pentru că Parlamentul nu dă vot final pe legea carantinării și izolării, Cazanciuc i-a reamintit că s-a lucrat până târziu în noapte și l-a comparat pe Orban cu un elev care nu a învățat și dă vina pe profesori că a picat examenul.

"E ca și cum un elev care nu prea a învățat în liceu, nu prea știe să scrie, a dat Bacul acum și dă vina pe profesori sau pe Comisia de examinare că a picat examenul. Așa face Orban în momentul de față", spune Cazanciuc.

Nu există nicio garanție că românii nu vor fi luați de pe stradă pentru un strănut

Potrivit lui Cazanciuc, carantina, izolarea, spitalizarea, la care face referire proiectul de lege, trebuie făcute pe baza unor dovezi clare, științifice, de boală, însă în proiectul elaborat de Guvernul Orban nu există nici o garanție că românii nu vor fi luați de pe stradă "pentru un singur strănut".

"Semnele sugestive, așa cum este formulat în proiectul Guvernului, nu reprezintă o dovadă clară, științifică. Să fie foarte clar: toată lumea este de acord că un bolnav contagios trebuie izolat, ajutat să nu răspândească boala. Dar modul în care se pune în practică această carantinare sau izolare face diferența dintre un regim democratic și unul dictatorial. Îți trebuie foarte mult tupeu să vii în Parlament cu asemenea proiect, după care tot tu să țipi că nu este votat. Este a treia oară când Guvernul trimite Parlamentului în ultimul moment o lege foarte proastă, plină de greșeli și care lasă loc abuzurilor. Această lege trebuie să reglementeze nu numai în cazul pandemiei de acum, dar și în situații similare", a mai declarat Robert Cazanciuc.

Șeful Senatului a mai spus că un alt exemplu pentru care legea nu poate trece de vot în forma actuală este că în cuprinsul ei nu este precizată perioada măsurilor.

"Proiectul lui Orban nu le garantează românilor că vor fi izolați sau spitalizați doar atâta timp cât este nevoie, nu pe perioadă nedeterminată, cum vrea domnul Orban. Confiscarea și distrugerea bunurilor unor persoane izolate, carantinate trebuie aplicată în scopul decontaminării, proporțional cu riscul sanitar existent, cu respectarea tuturor drepturilor fundamentale. Proiectul lui Orban nu prevede nici în acest caz niciuna dintre aceste garanții. E ca și cum funcționarul ar dispune pentru mașina fiecăruia dintre noi pentru un an de zile, pentru că așa crede el", a precizat senatorul PSD.

Etichete: Robert Cazanciuc
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole