Pediatriile spitalelor încep să fie luate cu asalt de copii care suferă de o afecţiune mai puţin cunoscută, dar extrem de contagioasă, cu simptome aproape insuportabile, care apar într-un timp scurt. Este vorba despre boala mână-gură-picior, determinată de un virus. Denumirea afecţiunii este dată de leziunile ulcerative care apar la nivelul gurii şi apoi al membrelor, scrie Adevărul.
Boala mână-gură-picior este transmisă de virusul Coxsackie A16, apare frecvent în sezonul cald şi afectează copiii cu un sistem imunitar slab. De regulă apare primăvara şi vara şi are caraterul unor mici epidemii, dat fiind faptul că agentul patogen este foarte contagios.
”Boala mână - gură - picior este o boală virală extrem de contagioasă. Se împrăştie foarte repede, se împrăştie şi prin contact direct, se împrăştie şi fecal-oral, şi cu contact direct cu bubiţele de pe piele, şi prin picături de salivă transmise, strănut, toate sunt căi de transmitere”, spune dr. Alina Iordache, şef secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.
Boala mână-gură-picior apare cu precadere la copiii cu vârsta cuprinsă între unu şi şase ani, risc maxim având copiii care trăiesc şi participă în colectivităţi precum creşele ori grădiniţele, dar poate fi contactată şi de la partenerii de joacă, în parc. De aceea, afecţiunea cunoaşte o explozie în septembrie, odată cu începerea şcolilor şi deschiderea grădiniţelor. ”În această perioadă sunt trei, patru cazuri pe săptămână. Au fost mai mulţi în primăvară şi aşteptăm să fie mai mulţi acum când începe şcoala.
Boala gură-mână-picior debutează brusc, cu febră mare, de 39-40 grade Celsius. Apar durerile de gât, mai ales datorită leziunilor care provoacă ulceraţii la nivelul mucoasei bucale. Copilul nu poate mânca şi înghite cu mare greutate, ceea ce, combinat cu febra duce la deshidratare, principalul risc al bolii pentru copilul mic.