Antena 3 CNN Meteo Risc de tornade în România. Ciclonul care a făcut ravagii în Slovenia ajunge şi la noi

Risc de tornade în România. Ciclonul care a făcut ravagii în Slovenia ajunge şi la noi

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:17 08 Aug 2023 Modificat la 09:17 08 Aug 2023

La Matca, în judeţul Galaţi, furtuna a pus la pământ nu doar solarele din lemn, dar a făcut prăpăd şi acolo unde oamenii şi-au construit din cele metaice. Culturile sunt compromise, se plâng legumicultorii.

Tot la Matca au fost case de pe care vijelia a luat nu doar tabla, ci acoperişul cu totul. Totodată, mai multe maşini, inclusiv TIR-uri, au fost răsturnate pe câmp.

"Fenomenele extreme vor fi în continuă diminuare, atât din punct de vedere al ariei, cât și a cantităților de precipitații. Rămânem la o vreme răcoroasă. Vorbim de o scădere a valorilor de temperaturi cu 11, până la 14 grade, față de ce am avut în zilele anterioare. Probabilitatea de precipitații va fi de interes în special la mijlocul săptămânii, când vor mai fi posibile averse, intensificări de scurtă durată a vântului, nu la cotele pe care le-am înregistrat în ultimele 48 de ore", a declarat Elena Mateescu, director ANM.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole