Antena 3 CNN Actualitate Risc mare de avalanșă în zonele montane înalte. Avertismentul Salvamont

Risc mare de avalanșă în zonele montane înalte. Avertismentul Salvamont

Ioana Coman
<1 minut de citit Publicat la 15:36 23 Dec 2024 Modificat la 16:02 23 Dec 2024

Riscul de avalanşă în zona alpină înaltă este de gradul 3 la peste 1.800 de metri altitudine, în majoritatea masivelor, anunţă, luni, reprezentanţii Salvamont România.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, indicele de 3 va creşte în zilele următoare.

"Atenţie maximă, în zilele următoare sunt prognozate ninsori abundente însoţite de viscol puternic. În acest moment, riscul de avalanşă în zona alpină înaltă este de gradul 3 la +1.800 metri, în majoritatea masivelor, indice care, cu siguranţă, va creşte în zilele următoare. Abordaţi cu mare atenţie traseele din zona alpină înaltă şi faceţi o evaluare continuă a riscului. Cereţi echipelor Salvamont informaţii despre starea traseului pe care doriţi să îl abordaţi", se arată în postare.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori abundente, viscol şi vânt puternic în mai mult de jumătate din ţară, inclusiv în zonele montane, valabile până miercuri dimineaţa. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole