Tocmai când dădea semne că ne-a părăsit, iarna revine cu o ultimă încercare de temperaturi scăzute. Temperaturile vor scădea chiar și până la minus 20 de grade, iar stratul de zăpadă care se va depune în perioada următoare ar putea depăși 50 de centimetri. Salvamontiștii recomandă turiștilor să aibă la ei îmbărăcăminte potrivită, echipament de salvare de avalanșă.
"Iarna se întoarce în forță în majoritatea masivelor montane din țară, temperaturile vor scadea și până la minus 20 de grade, iar stratul nou de zăpadă depus în perioada următoare poate atinge și 50 de centimetri. Temperaturile scăzute și precipitatiile sub formă de zapadă vor persista conform prognozelor cel putin două săptamani", avertizeaza Salvamont Romania, potrivit news.ro.
Doritorii de drumeții montane nu trebuie să renunțe la echipamentul de iarnă și să solicite informații echipelor Salvamont privind nivelul riscului de producere a avalanșelor și starea traseelor pe care doresc sa le abordeze.