Două cisterne, între care una încărcată cu GPL, şi un autoturism au fost implicate, luni după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 72, în judeţul Dâmboviţa, anunţă Centrul Infotrafic. După impact, cisterna cu GPL a luat foc.
UPDATE 23.00: A fost stins focul care a cuprins cisterna cu GPL implicată, luni, în accidentul de pe drumul naţional DN 72, în afara localităţii dâmboviţene Săcuieni, anunţă Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
„Incendiul a fost lichidat”, precizează ISU Dâmboviţa.
UPDATE 19.00: Cincisprezece persoane au fost evacuate preventiv, luni, în judeţul Dâmboviţa, în zona accidentului în care au fost implicate două cisterne şi o maşină.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe DN 72, în afara localităţii Săcuieni, judeţul Dâmboviţa, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, ar fi implicate două autocisterne, dintre care una ar fi încărcată cu gaz petrolier lichefiat, iar cealaltă cu cereale.
„De îndată, la fața locului au fost alocate 5 autospeciale de stingere, 1 descarcerare, 1 autospecială de stingere cu sistem de hidroperforare și 1 ambulanță SMURD. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, în sprijinul forțelor locale de intervenție au fost alocate 1 autospecială pentru transport roboți de la ISU București-Ilfov și 3 autospeciale de stingere de la ISU Prahova”, au mai transmis autoritățile.
[GAL layout="5"]De asemenea, între cele două autovehicule s-ar afla un autoturism, șoferul fiind în afara oricărui pericol.
Șeful DSU, Raed Arafat, spune că „perimetrul este izolat pe o distanță considerabilă” și că există risc de explozie.
Având în vedere degajările mari de fum provenite de la cisterna care a luat foc în urma impactului, pentru protecția populației aflată în apropiere, a fost emis un mesaj RO-Alert.
Polițiștii sunt la fața locului, pentru cercetări, iar circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, traficul fiind deviat de la intersecţiile DN 72 cu DJ 720B şi DN 72 cu DJ 710A.