Antena 3 CNN Externe Lavrov: ”Ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei este parte a negocierilor de pace cu Ucraina”

Lavrov: ”Ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei este parte a negocierilor de pace cu Ucraina”

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 10:38 30 Apr 2022 Modificat la 10:38 30 Apr 2022

Kievul a avertizat vineri că discuțiile privind încheierea invaziei Rusiei, aflată acum la a treia lună, sunt în pericol de colaps.

„În prezent, delegațiile ruse și ucrainene discută zilnic, prin videoconferință, un proiect al unui posibil tratat”, a spus Lavrov în comentarii adresate agenției de presă oficiale a Chinei Xinhua, publicate pe site-ul ministerului rus de externe.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a insistat că, de când a început invazia, pe 24 februarie, sancțiunile occidentale împotriva Rusiei trebuie întărite și nu pot face parte din negocieri.

Ucraina și Rusia nu au purtat discuții de pace față în față din 29 martie, iar atmosfera s-a răcit din cauza acuzațiilor ucrainene că trupele ruse au comis atrocități în timp ce se retrăgeau din zonele din apropierea Kievului.

Moscova a negat afirmațiile, potrivit Reuters.

Moscova numește acțiunile sale în Ucraina o „operațiune specială” de demilitarizare și „denazificare” a vecinului său. Ucraina și Occidentul spun că Rusia a lansat un război de agresiune neprovocat.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole