Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Richard Quest, una dintre cele mai cunoscute figuri ale jurnalismului mondial, despre regulile unei cariere de succes

Richard Quest, una dintre cele mai cunoscute figuri ale jurnalismului mondial, despre regulile unei cariere de succes

Ana-Maria Roman
3 minute de citit Publicat la 18:57 12 Mai 2022 Modificat la 19:05 12 Mai 2022

Cu o vastă carieră jurnalistică, Richard Quest a intervievat mulţi lideri mondiali, inclusiv lideri religioşi, cum ar fi Dalai Lama. Pentru el însă, cel mai memorabil interviu a fost cel cu Hugh Hefner.

”În ceea ce priveşte interviurile, sunt toate bune, în sensul că obţii câte ceva de la fiecare. Dalai Lama a fost fenomenal. Dar. cel de care îmi aduc aminte, pentru că m-ai întrebat de interviuri, cel de care îmi aduc aminte întotdeauna, este cu Hugh Hefner.

Acum, Hugh Hefner este creatorul Playboy. Acum. tu ai spune, de ce Hugh Hefner, când noi vorbim despre. Pentru că l-am întrebat despre conceptul frumuseţii. Şi a fost ceva la care s-a gândit o viaţă. Acum, putem să spunem că a greşit, că era un bătrân cu gânduri murdare, cu toate acele femei tinere. Dar asta este o altă discuţie.

Când l-am întrebat însă despre conceptul frumuseţii a zis că este ca atunci când o femeie frumoasă intră în cameră. Timpul se opreşte în loc. Şi da, aşa e, poate fi cinic, sexist, toate aceste lucruri. Dar s-a gândit la problema asta şi răspunsul lui a venit de-aici. Şi cele mai bune interviuri vin de-aici. şi nu de-aici. Şi treaba ta şi treaba mea este să, mai ales în această eră în care politicienii sunt atât de terni, au toate întrebările scrise, ştiu ce întrebi, dar nu vor să răspundă.

Treaba noastră este să împingem uneori, să tragem de ei, câteodată să îi gâdilăm sub bărbie şi ei să chicotească şi să îţi dea răspunsul. Câteodată trebuie să le dai peste cap, cu ceva greu, pentru a obţine răspunsul pe care îl vrei.

Şi răspunsul vrut nu este unul gândit înainte, ci unul onest. Nu îmi pasă dacă vei spune da sau nu. Sus sau jos. Bun sau rău. Îmi pasă dacă îmi vei da răspunsul sincer.”

Întrebat care sunt pașii pe care celebrul jurnalist îi urmează pentru a avea energie, și care sunt cele trei reguli de aur pentru o carieră de succes, Richard Quest a mărturisit că energia vine în mod natural, nu este alimentată cu cafea.

”Eu nu beau niciodată cafea pentru a mă trezi înainte de emisiune. Pentru că nu vrei ca acea cafea să îşi facă efectul după. Dar cele mai bune lucruri, cele trei cele mai bune lucruri pe care trebuie să le faci.

În primul rând, trebuie să iubeşti ceea ce faci.

Înseamnă asta că trebuie să îmi iubesc managementul? Nu. Înseamnă că sunt de-acord cu ei şi cu toate acele strategii ridicole? Nu. Dar trebuie să iubeşti ceea ce faci. În cazul tău Ana, când te aşezi, îţi pui casca şi poate eşti aproape de a avea o ceartă teribilă cu producătorul despre costurile din deplasarea din Ucraina, dar este cel mai bun lucru.

Al doilea este să iubeşti ceea ce faci dar să fii şi pregătit să dai totul.

Să mergi până la capăt. Şi dacă nu faci asta în fiecare zi şi în fiecare fel. trebuie să vrei cu adevărat să faci asta.

Şi în final, cred că este foarte important, foarte important, să nu te iei în serios foarte mult.

Trebuie să îşi aduci aminte, chiar şi atunci când transmiţi din locuri ca Bucha, şi transmiţi despre evenimente foarte importante, despre care trebuie să ştim. Dar este evenimentul care contează, nu tu.

Este important ceea ce spun, nu eu. Şi un faimos editor al meu mi-a spus odată: Richard, nu uita, nu eşti mai mult decât o lumină într-o cutie, într-un colţ al camerei pe care cineva poate să o stingă oricând.”

Richard Quest a mărturisit că este dependent de somn, iar rutina lui zilnică include 10 minute de lectură al cotidianului Financial Times.

”Sunt dependent de somn. Sunt somnoholic. Am o canapea în cameră şi le zic colegilor: Merg să citesc 10 minute Financial Times. Şi sunt binecuvântat.”

Înainte de a încheia interviul, jurnalistul a cântat ”La mulți ani” echipei News Hour with CNN.

 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole