Antena 3 CNN Life Travel Rhodos, o bucată de rai aruncată în mare!

Rhodos, o bucată de rai aruncată în mare!

1 minut de citit Publicat la 16:44 16 Mar 2016 Modificat la 16:44 16 Mar 2016
Ca o panglică din piatră, zidurile străvechiului oraș Rhodos, în care domnea magnificul Colos, una dintre minunile lumii antice, sfidează și astăzi legile timpului. Considerat unul dintre cele mai frumoase orase medievale europene, Rhodos te invită să-i explorezi străduțele pietruite incredibile.

Zidurile vechii cetăți de apărare a Rhodosului  sunt încă vizibile și astăzi, atrăgând călătorii din toate colțurile lumii, care au ajuns pe aceste meleaguri în căutarea istoriei.

Chiar dacă gardianul insulei care sălășluia intarea în port, Colosul a fost distrus acum mult timp, turiștii încă vin aici în speranța că vor mai găsi vestigii din acea perioadă istorică. Orașul vechi, intrat în patrimoniul mondial UNESCO, este considerat unul dintre cele mai bine conservate centre istorice din Europa. Așa că, așteaptă-te să găsești aici ziduri de apărare, ruine ale unor fortărețe, palate și străduțe șerpuitoare pavate cu pietre cubice. Aspectul medieval al orașului este întrerupt doar de forfota care se iscă în timpul zilei pe aceste alei răcoroase, pe care se găsesc magazine de tot felul și de unde îți poți achiziționa suveniruri dintre cele mai diverse.

Dacă vrei și mai multă istorie de la această vacanță, poți merge și în Lindos. Este supranumit orașul-alb al insulei, datorită căsuțelor cu arhitectură venețiană, pe care le vei zări de la depărtare. Acestea sunt cocoțate pe un deal, în vârful căruia se află Acropolele. Cea mai veche structură a orașului, unde dai peste clădiri antice, străduțe pietruite și temple închinate zeilor. La poalele dealului, se așterne o plajă spectaculoasă cu nisip auriu foarte fin, garnisită cu vegetație luxuriantă, leandri și roze.

 

de Mădălina Isar

Grecia Low-Cost

Sejur Rhodos 

Hotel Noufara 2*- de la 374 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro , call center  021-9407.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole