După numărarea tuturor voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, candidatul Partidului Socialiştilor (PSRM) a acumulat 47,98% din voturi, iar candidata unică proeuropeană a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) şi Partidului Liberal Democrat (PLDM), Maia Sandu - 38,71%, informează miercuri Radio Chişinău şi Unimedia.
Potrivit datelor online prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), Igor Dodon a acumulat 680.550 de voturi, iar Maia Sandu 549.152 de voturi, urmând ca cei doi să se confrunte în turul doi al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc în 13 noiembrie.
Pe locul trei după primul tur s-a situat candidatul formaţiunii Partidul Nostru, Dumitru Ciubaşenco (6,03% din voturi), fiind urmat de Iurie Leancă, candidatul Partidului Popular European (PPEM, cu 3,11%) şi Mihai Ghimpu, din partea Partidului Liberal (PL, cu 1,8%).
În ceea ce-i priveşte pe candidaţii independenţi, Valeriu Ghileţchi a obţinut 1,08% din voturi, Maia Laguta - 0,76%, iar Silvia Radu - 0,37%, în timp ce candidatul Partidului "Dreapta", Ana Guţu, a obţinut 0,17% din voturi.
Este pentru prima dată după aproape 20 de ani când preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot direct de alegătorii din republică.