Antena 3 CNN Actualitate Rezultate Evaluare Națională 2023. Rata de promovare este de 72,5%. Doi din zece elevi au obținut medii sub 5

Rezultate Evaluare Națională 2023. Rata de promovare este de 72,5%. Doi din zece elevi au obținut medii sub 5

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:02 28 Iun 2023 Modificat la 13:50 28 Iun 2023

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși: 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022.

Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) și egal cu cel din anul 2020 (23,8%).

La proba de Limba și literatura română, 119.732 de elevi - 77,4% (rezultate anterioare: 83,9% - 2021, 85,9% - 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 1.454 de elevi au fost notați cu 10 (zece).

Citește și: Rezultatele la Evaluare Națională 2023, clasa a VIII-a | De două ori mai mulți elevi cu media zece, față de 2022

La proba de Matematică, 116.301 elevi - 75,4% (67,4% - 2021, 77,5% - 2022) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci).

Trei elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu nota 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul zilei de miercuri (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și joi, 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie, potrivit Ministerului Educației.

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole