REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE CLUJ. PSD şi PNL au obţinut scoruri foarte strânse la alegerile parlamentare de duminică, potrivit rezultatelor parţiale pentru ora 8,00 oferite luni dimineaţa de Biroul Electoral de Circumscripţie judeţeană Cluj.
Până la ora respectivă se număraseră voturile din 72,86 % din secţiile de votare, respectiv 478 din 656 de secţii.
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE CLUJ. Conform acestor rezultate, PSD a obţinut, pentru Camera Deputaţilor, 28,34% din voturile alegătorilor, urmat fiind la mică distanţă de PNL, care a fost partidul votat cu predilecţie în Cluj în ultimii 12 ani, cu 27,85%. Ele sunt urmate de UDMR, cu 14,84, de USR cu 12,27 şi de ALDE cu 5,25.
Pentru camera inferioară a Parlamentului s-au înregistrat 141.473 de voturi valabil exprimate, 2.825 voturi nule şi 856 voturi "albe".
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE CLUJ. În ceea ce priveşte Senatul, PSD a obţinut 28,55 de procente, PNL-28,34%, UDMR-14,97%, USR-12,33% şi ALDE-4,97%.
Pentru camera superioară a Parlamentului s-au înregistrat 141.515 voturi valabil exprimate, 2.643 voturi nule şi 995 voturi "albe".
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE CLUJ. Restul candidaţilor de la celelalte partide au obţinut procente, potrivit rezultatelor parţiale, sub pragul de 5 la sută.
La alegerile parlamentare de duminică s-au prezentat la vot 244.576 clujeni din totalul de 604.025 de persoane aflate pe liste, procentul de prezenţă fiind de 40,49%, în creştere cu 5 procente (35,27%) faţă de parlamentarele din 2012.