Antena 3 CNN Actualitate REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Campania se încheie sâmbătă dimineață. Ce trebuie să știți

REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Campania se încheie sâmbătă dimineață. Ce trebuie să știți

2 minute de citit Publicat la 10:07 24 Mai 2019 Modificat la 10:07 24 Mai 2019

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare se încheie sâmbătă la ora 7,00. 

Timp de 30 de zile, partidele intrate în cursa pentru un loc în Parlamentul European, dar şi candidaţii independenţi au încercat să convingă electoratul că merită să îl reprezinte la Bruxelles. 

Tot în această perioadă, alegătorii au fost informaţi şi cu privire la referendumul naţional consultativ convocat de preşedintele Klaus Iohannis pe teme legate de Justiţie. Cetăţenii cu drept de vot urmează să-şi spună părerea pe temele propuse de şeful statului tot duminică. 

Conform legislaţiei în vigoare, după încheierea campaniei electorale, se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate. 

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu membrii acestuia, trebuie să fie prezent la sediul secţiei de votare, sâmbătă, la ora 18,00, fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare. El dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe sediul secţiei de votare, potrivit prevederilor legale. 

Duminică, activitatea biroului electoral al secţiei de votare începe la ora 6,00, iar secţiile de votare se vor deschide la ora 7,00, alegătorii putând să îşi exercite dreptul de vot până la ora 21,00. 

În ziua votării, între orele 7,00 - 21,00, sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei unde se desfăşoară alegerile. 

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. 

În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării. 

Pentru cele două scrutine de duminică alegătorii vor primi trei buletine - unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată nu atrage nulitatea acestuia. 

Alegătorii votează în aceleaşi secţii, în acelaşi interval de timp, între orele 7,00 - 21,00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea "VOTAT", pe buletine de vot separate - unul pentru alegerile europarlamentare şi câte unul pentru fiecare întrebare a referendumului. 

La referendum, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin "Da" sau "Nu" cu privire la următoarele întrebări: 

1. ''Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?'' 

2. ''Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?''. 

În cursa electorală pentru un loc în Parlamentul European au intrat 13 formaţiuni politice şi 3 candidaţi independenţi. 

Au depus liste pentru Parlamentul European - PSD, Alianţa 2020 USR PLUS, Partidul Pro România, UDMR, PNL, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale - BUN. În competiţie sunt şi trei candidaţi independenţi - Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea. 

Peste 18.000.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne. Pentru cele două scrutine vor fi organizate 18.730 de secţii de votare pe teritoriul naţional, în străinătate cetăţenii români putând să voteze în 441 de secţii. 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole