Antena 3 CNN Actualitate Educație Rezolvarea subiectelor la Matematică de la Evaluarea Națională 2023, clasa a VIII-a

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la Evaluarea Națională 2023, clasa a VIII-a

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 13:38 21 Iun 2023 Modificat la 15:00 21 Iun 2023

Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi, 21 iunie, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale.

Au fost înscriși la Evaluarea Națională 2023 161.654 de elevi, potrivit secretarului de stat Florian Lixandru.

Varianta extrasă pentru examenul de Evaluare Națională 2023, la matematică, a fost cea cu numărul 1. Subiectele au fost sub formă de broșură, cu 10 pagini, fiind împărțite după ora 9:00, iar proba a durat până la ora 11:00.

[GAL layout="5"]

Elevii de clasa a VIII-a au avut la Evaluarea Naţională 2023, la matematică, de rezolvat mai multe exerciții, printre care de calculat produsul unui număr şi opusul lui, cel mai mare număr întreg dintr-un interval, precum și lungimea unui segment.

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la Evaluarea Națională 2023, clasa a VIII-a

Costel Chiteş, profesor de matematică la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti, a rezolvat subiectele la matematică primite de către elevii care au susținut ultima probă din cadrul examenului de Evaluare Națională 2023.

Structura subiectelor de la Evaluare Naţională 2023 pentru clasa a VIII-a

Subiectele de la Evaluare Naţională 2023 pentru clasa a VIII-a sunt structurate astfel încât itemii să măsoare gradul de formare/dezvoltare a competențelor prevăzute în programa de examen, precizează Ministerul Educației.

La română, subiectul I de la Evaluare Naţională 2023 clasa a VIII-a cuprinde itemi obiectivi și semiobiectivi, de tip întrebare structurată, care vizează preponderent, evaluarea competentei de lectura, a competentei interculturale şi preponderent, evaluarea competentei lingvistice.

Subiectul II de la Evaluare Naţională 2023, clasa a VIII-a, constă într-un item subiectiv, de tip eseu structurat, prin care se evaluează scrierea despre textul literar sau scrierea creativă.

Examenul la matematică de la Evaluare Naţională 2023, clasa a VIII-a, este structurat în trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. Vor fi acordate 10 puncte din oficiu, iar subiectele sunt alcătuite în conformitate cu programa aprobată de Ministerul Educației.

Cum se calculează media de admitere la liceu 2023

Media claselor V-VIII nu mai este luată în considerare pentru admiterea la liceu, potrivit ordinului privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024, scrie edupedu.ro.

Astfel, media de admitere la liceu, o reprezintă media generală la Evaluare Naţională susţinută de către absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la cele două probe.

Calendar admitere liceu 2023

Calendarul admiterii la liceu 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial, iar acesta arată în felul următor:

  • 6-7 și 10-14 iulie – introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere;
  • 6-7 și 10-14 iulie – verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată;
  • 17 iulie – termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București;
  • 17 iulie – transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată;
  • 18 iulie – verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională;
  • 18 iulie 2023 – corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată;
  • 19 iulie – comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal și afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București;
  • 20-25 iulie 2023 – depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;
  • 25 iulie – transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere;
  • 26-28 iulie – rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole