Decizia, anunțată joi, vine după două nopți de proteste violente în care populația a ieșit în stradă și i-a acuzat pe inițiatori că s-au inspirat din legea similară în vigoare în Rusia, într-o tentativă de a întoarce țara spre un regim autoritar.
"În calitate de partid de guvernământ responsabil față de fiecare membru al societății, am decis să retragem în mod necondiționat acest proiect de lege pe care îl susțineam", a transmis partidul "Visul Georgian" într-un comunicat publicat pe site-ul său.
Presa internațională notează că, deși formațiunea guvernamentală a anunțat retragerea legii sub presiunea populară, inițiatorii nu se dezic de textul controversat.
Astfel, potrivit celor din comunicatul citat, proiectul de lege "a fost prezentat într-o lumină proastă în mod înșelător".
Formațiunea politică de guvernământ a menționat că va lansa consultări publice "pentru a explica mai bine" scopul textului de lege.
Delegația Uniunii Europene în Georgia a salutat, într-o postare pe Twitter, anunțul retragerii proiectului și a menționat că îi încurajează pe toți liderii politici din țară să reia reformele proeuropene.
Ce spune textul care a scos populația Georgiei în stradă
Controversatul text prevedea că organizațiile georgiene care primesc mai mult de 20% din finanțare din afara țării sunt obligate să se înregistreze ca "agenți ai străinătății", riscând amenzi în caz contrar.
Adversarii legii spun că acest proiect copiază o lege adoptată în Rusia în 2012, pe care Kremlinul o folosește de atunci pentru a reprima disidenții și mass-media critică.
[GAL layout="5"]Adoptarea în primă lectură a textului a determinat zeci de mii de persoane să protesteze în capitala Tbilisi, marți seară.
Forțele de ordine au dispersat mulțimea cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Situația s-a repetat miercuri seară.
Ministerul de Interne georgian anunțase, miercuri, că cel puțin 77 de persoane au fost arestate și 50 de polițiști au fost răniți cu o zi înainte.
Foto: proteste în Tbilisi împotriva "legii agenților străini", 7 și 8 martie 2023