Antena 3 CNN Politică Revoltă în UNPR, din cauza lui Băsescu

Revoltă în UNPR, din cauza lui Băsescu

1 minut de citit Publicat la 16:44 18 Iul 2016 Modificat la 16:44 18 Iul 2016

Artiştii care anul trecut îngroşau rândurile UNPR, părăsesc acum formaţiunea politică. Actorii Mihai Mălaimare, Cezara Dafinescu şi Alexandru Arşinel şi-au dat demisia după fuziunea cu PMP.

Cei mai mulţi dintre ei spun că nu au ce să caute într-un partid care îl are ca preşedinte pe Traian Băsescu.

"Nu, cred că nu mai sunt demult în UNPR. Odată cu 'dispariţia' domnului Gabriel Oprea, am dispărut şi noi de acolo. Nu fac valuri. A fost un context special atunci când am crezut într-o idee, iar odată cu 'dispariţia' domnului Gabriel Oprea a dispărut şi ideea de a mai râmâne în UNPR", a declarat Alexandru Arșinel.

La rândul său, Mihai Mălaimare a explicat de ce și-a dat demisia din UNPR, partid la care aderase în 2015. Mihai Mălaimare este directorul Teatrului Masca, funcţie pe care o deţine din 1990 când a fondat instituţia.

”In urma cu ceva timp, din motive pe care nu are rost sa le mai explic am intrat in UNPR. Aveam eu niste explicatii, nu mai are rost sa mi le amintesc. Cand am intrat nici nu ajunsesem bine acasa ca au si chemat jurnalistii si au dat un comunicat strasnic, iata ce achizitie au facut, bla,bla,bla... Aud ca au batut mana cu alde Basescu si nu oricum ci prin absorbtie, adica au recunoscut ca de fapt sunt un partid oarecare. Le-am trimis demisia mea prin posta electronica dar niciun comunicat nu am auzit sa fi dat, adica iata cine ne-a parasit, asta este, mergem inainte. Nimic. Adevarul este ca in politica romaneasca asa merg treburile, chiar nu are rost sa mai vorbim. La urma urmelor, vorba lui Caramitru: "ba, ce bip te-ai bagat in partidul asta?" lucru absolut corect si pentru care declar in gura mare, precum celebrul clasic de acum : am fost un dobitoc!”, a scris actorul pe Facebook.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole