Nemulțumirea localnicilor vine după ce autoritățile au instalat containere pentru carantinarea suspecților de gripa nouă. Jandarmii au intervenit pentru a opri scandalul.
”Noi nu vrem oamenii aștia în carantină în Viișoara. Ne temem pentru că avem familie și copii. Dacă nu se rezolvă să ia astea de aici le dau foc! Le dau foc și mă duc la temniță!”, spune un bărbat.
Echipaje ale Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale au sosit de urgență în zonă pentru a calma spiritele
Până la aceasta oră sunt identificate în judet un număr de 120 locuri de cazare pentru suspecții de coronavirus, iar 52 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. Și numărul lor va crește, cel mai probabil, în zilele următoare.