Este a șasea seară de proteste la Botoșani, acolo unde oamenii își arată revolta față de cazul Alexandrei, tânăra gravidă care a murit după ce a fost ignorată de medici la spital.
Zeci de oameni s-au strâns în fața Prefecturii și a Consiliului Județean din Botoșani, printre aceștia numărându-se și rudele tinerei.
Cu durerea în suflet, rudele Alexandrei transmit că vor lupta cu toate puterile pentru a se face dreptate.
"A fost foarte greu, dar nu ne lăsăm. Așa cum era Alexandra, o luptătoare, așa suntem și noi acum.
Ea este un model de luptă, atât pentru a se face dreptate, cât și pentru ca acest caz să nu se mai repete. Este vorba despre un șoc emoțional cu care ne vom confrunta mult timp.
Ieșim să ne spunem durerile și încercăm să schimbăm ceva. Este cazul ca acest sistem medical putred să dea dovadă de profesionalism și de empatie.
Medicii care simt că nu au vocație și nu pot să îngrijească oamenii în cele mai crunte momente ale lor să renunțe! Nu este nicio problemă să te pricepi la altceva, dar să dea dovadă se empatie.
Una este când un om moare având lângă el personalul medical, care își dă toată silința să fie bine, și alta este să mori implorând după ajutor", a spus o rudă a Alexandrei, prezentă la protest.
Mai mult, rudele Alexandrei spun că, până în acest moment, niciun oficial nu a ieșit public pentru a-și cere scuze.
"Nu este niciun oficial care să fi zis: Ne cerem iertare familiei Alexandrei pentru faptul că nu am fost în stare, ca întreg sistem, nu personal că a omorât-o cineva, ci ca întreg sistem medical, să o salvăm. Nu a fost niciun oficial care să facă asta", a adăugat ruda tinerei.
Rudele cer închisoarea pentru cei care au greșit
De asemenea, rudele Alexandrei cer închisoarea pentru cei care au greșit în acest caz.
"Nu ne mulțumește cu nimic suspendarea din funcție. Scopul nostru este ca aceste doctorițe să nu mai profeseze toată viața lor, să fie pedepsite penal și să stea la închisoare", a spus un alt membru al familiei.
Oamenii spun că vor ieși în fiecare seară în stradă, fiind anunțate proteste și în alte orașe din țară.