Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, și activistul pentru drepturile LGBT, Florin Buhuceanu, candidează în alegerile parlamentare pentru Senat și Camera Deputaților, din partea partidului REPER.
„Candidez din partea Partidului REPER pentru că am găsit aici o insulă a democrației funcționale, fără găști și interese personale. Eu cred că fiecare partid care menține democrația internă poate reprezenta bine comunitățile și oamenii. De aceea deschid lista REPER București la Senat și revin în politică cu toată experiența acumulată în ultimii ani în ceea ce privește elaborarea legislației, aplicarea eficientă a legilor și monitorizarea efectelor după implementare. Am experiență în activitatea parlamentară, în Guvern, în ONG-uri, în administrația locală și mediul de afaceri, atât în România, cât și în Republica Moldova.
Cred că atât timp cât legile vor fi create în Parlamentul României cu toți actorii relevanți, prin dezbateri publice transparente, putem privi cu încredere spre viitor și putem legifera. Munca mea pentru protejarea mediului din România este clară - lupt pentru o legislație care să învingă mafiile cu afaceri cu lemn din tăieri ilegale, cu deșeuri, cu arderile de gunoaie și balastiere. Voi pune umărul pentru o legislație care să ofere predictibilitate pe termen lung, care să nu poată fi interpretată după bunul plac al baronilor locali și care să nu lase „uși” deschise infractorilor”, a declarat Octavian Berceanu, candidat REPER București la Senat.
„Din 1997 am luptat pentru eliminarea legislației penale care a trimis mii de persoane gay în închisoare, sunt inițiatorul primului marș pentru drepturile persoanelor LGBT din România și am apărat (vezi activitatea Asociației ACCEPT) drepturile omului, dreptul tinerilor la informare și educație pentru sănătate și accesul femeilor la servicii de sănătate sexuală și reproductivă fără bariere.
Astăzi fac mult-așteptatul pas spre politică și intru, alături de echipa REPER, în cursa pentru Camera Deputaților. A sosit timpul ca persoanele LGBT din România să aibă o reprezentare politică în Parlamentul României și vocea lor să fie auzită, așa cum merită. Cred în agenda progresistă a REPER, cred că împreună suntem mai puternici și că doar atunci când politicienii și civicii luptă cot la cot se pot schimba cu adevărat lucrurile în bine. Sunt aici să vă reprezint, așa că mă bazez pe susținerea voastră”, a declarat Florin Buhuceanu, candidat REPER București la Camera Deputaților.
Ramona Strugariu, REPER: „Suntem mândri că facem echipă împreună”
„Am fost acuzați că am cerut locuri, că am ținut de scaune și că asta ne-a împiedicat să coagulăm forțele reformiste. Nimic mai greșit. Pe listele REPER din întreaga țară se regăsesc, pe locuri eligibile, oameni de mare calibru pentru societatea civilă, pentru mediul academic, pentru diplomație, cultură sau mediul de afaceri românesc, profesioniști și experți care au dovedit deja performanța în domeniile lor de activitate. Printre ei se numără și Florin Buhuceanu și Octavian Berceanu. Suntem mândri că facem echipă împreună și abia așteptăm să livrăm din Parlamentul României rezultate pentru oamenii care așteaptă schimbarea de peste 30 de ani”, a declarat Ramona Strugariu, copreședinta REPER.
„Salut prezența lui Florin Buhuceanu și Octavian Berceanu pe listele REPER București în alegerile parlamentare. Acești oameni sunt adevărate forțe ale naturii, spirite neîmblânzite care sfidează statu-quo-ul și, mai presus de toate, poartă în ei curajul și determinarea de a lupta pentru o societate mai dreaptă. Sunt reprezentanți autentici ai societății civile, cei care știu că schimbarea nu vine din compromisuri, ci din tăria de a sta drept în fața furtunii și de a spune: aici suntem, ne pasă și nu plecăm nicăieri. Oameni, înainte de toate — acesta nu e doar un slogan, ci un crez pe care cei ca ei îl întruchipează în fiecare zi”, a declarat Cătălin Teniță, președintele REPER București și candidat la Camera Deputaților.