Antena 3 CNN Show Showbiz Revelion 2023. Unde pot petrece românii și ce artiști le vor cânta în noaptea dintre ani

Revelion 2023. Unde pot petrece românii și ce artiști le vor cânta în noaptea dintre ani

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:07 26 Dec 2022 Modificat la 11:19 26 Dec 2022

Spre deosebire de alți ani, anul acesta va exista un singur concert în București, anume în Parcul Titan, fiind un spectacol organizat de Primăria Sectorului 3.

Astfel, printre artiștii care vor urca pe scena din Parcul Titan se numără Delia, Voltaj, Guess Who, Emaa, Marius Mihalache Band, Cosmin Seleşi Orchestra şi DJ Manuel Riva.

Organizatorii au anunțat că evenimentul va începe la ora 20:00, reprezentând cea de-a X-a ediție a spectacolelor de Revelion, tematica de anul acesta fiind "Esenţial: Fii de viaţă!".

În plus, bucureștenii pot alege să petreacă Revelionul la Palatul Parlamentului, acolo unde se vor întâlni, de asemenea, cu Delia, dar și cu Theo Rose.

[GAL layout="2"]

Cu toate acestea, prețurile sunt piperate, cele mai scumpe bilete fiind cele de la categoria Gold, care ajung la peste 1740 de lei.

La Cluj-Napoca, în Piața Unirii, oamenii se vor bucura de un show inedit, dar și de un spectacol magic de artificii.

La ora 22:00, pe scena din centrul orașului, vor urca cei de la DJ Project, iar de la 23:00, oamenii îi vor asculta pe artiștii trupei Compact.

De asemenea, la Sibiu, spectacolul de Revelion va fi organizat în Piața Mare, acolo unde sibienii o vor asculta pe Irina Rimes, dar și pe DJ-ul sibian, FunkyDrop, notează gandul.ro.

Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole