Antena 3 CNN Politică Reuven Azar mulțumește României că a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor din Israel

Reuven Azar mulțumește României că a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor din Israel

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:59 09 Iul 2024 Modificat la 00:02 10 Iul 2024

România şi Statul Israel au o relație unică, veche de 1.000 de ani, o legătură între popoare, a declarat, marţi, ambasadorul Israelului, Reuven Azar, în cadrul unui eveniment dedicat finalului său de mandat în ţara noastră, acesta mulțumind României şi pentru că "a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor", notează Agerpres.  

„Sunt multe lucruri pe care România le-a făcut şi pe care nu le putem spune, faptul că ne-a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor. Vă mulţumesc şi pentru asta", a afirmat diplomatul israelian, al cărui următor mandat de ambasador va fi în India.

De asemenea, acesta a arătat că anii mandatului său în România "au fost extraordinari".

"Un eveniment de rămas-bun este un paradox imens. Este un paradox enorm pentru că ajungi să reflectezi asupra lucrurilor importante de care te-ai ocupat şi dacă acestea sunt atât de importante, atunci de ce pleci? Această situaţie a atins culmea când mi-a spus soţia - suntem împreună de 36 de ani şi în 99 % din timp a avut dreptate, mi-a spus 'Nu pleca'. Aşa că ... de ce plecăm? Plecăm probabil pentru că sunt genul de persoană care nu se poate relaxa, mereu caut o nouă provocare. Dar, sincer, aceşti doi ani în România au fost extraordinari pentru noi, pentru că România şi Statul Israel au o relaţie unică. Este o relaţie de 1.000 de ani, este o legătură între popoare", a spus Azar.

El a amintit că peste un milion de israelieni de origine română au marcat nu doar istoria Israelului, ci şi istoria României, în cultură, în arhitectură, în economie, în toate domeniile.

"Asta s-a văzut în relaţiile pe care le avem - în sănătate, în economie, în investiţii, în multe domenii", a spus ambasadorul.

Reuven Azar a evidenţiat evoluţia proiectelor bilaterale, menţionând în context importurile de carne din România, mai multe fabrici israeliene din domeniul industriei de apărare care funcţionează în România, dar şi planurile de a avea următoarea companie unicorn în România.

Ambasadorul desemnat al Israelului în România este Lior Ben Dor, al cărui mandat va începe în luna august

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole