Antena 3 CNN Economic Companii Reuters: Yahoo a scanat sute de milioane de conturi pentru a furniza informații serviciilor americane de informații

Reuters: Yahoo a scanat sute de milioane de conturi pentru a furniza informații serviciilor americane de informații

<1 minut de citit Publicat la 20:34 04 Oct 2016 Modificat la 20:34 04 Oct 2016

Gigantul IT Yahoo a dezvoltat anul trecut, în secret, un software prin care a scanat toate adresele de mail din toate conturile de Yahoo deschise, pentru a furniza anumite informații către serviciile secrete americane, conform unor surse din interior, citate de Reuters.

Conform Reuters, compania a pus în aplicare o directivă guvernamentală secretă și a scanat sute de milioane de conturi de Yahoo Mail, la cererea NSA și FBI.

Conform unor specialiști în domeniu, acesta ar fi primul caz de acest fel din istoria Statelor Unite.

Nu este foarte clar ce informații au căutat autoritățile, doar că au căutat conturile Yahoo pentru un set de caracteristici.

Asta poate însemna o anumită frază într-un mail sau atașamanet, conform surselor citate de Reuters.

Toate părțile implicate în această poveste au refuzat să comenteze informația.

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole