Antena 3 CNN Actualitate Social RetuRO: Românii au returnat 2,32 de miliarde de ambalaje din decembrie 2023 până în septembrie 2024

RetuRO: Românii au returnat 2,32 de miliarde de ambalaje din decembrie 2023 până în septembrie 2024

R.M.
2 minute de citit Publicat la 17:12 22 Oct 2024 Modificat la 17:24 22 Oct 2024

Potrivit RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, peste 81% dintre ambalajele cu sigla "SGR" au fost returnate de către consumatori în luna septembrie, în creştere faţă de luna august, când rata de colectare a fost de 78%. Astfel, luna trecută, consumatorii au returnat 453 de milioane de ambalaje, iar în total,românii au returnat 2,32 de miliarde de ambalaje din decembrie 2023 până în septembrie 2024. Marinescu, Corporate Affairs and Communication Manager - RetuRO, a declarat, marți, la un eveniment de profil, că, în acest moment, RetuRO poate procesa întreaga cantitate de materiale de deşeuri reciclabile estimată a fi pusă în piaţă, potrivit Agerpres. 

Potrivit acesteia, RetuRO a dezvoltat în mod constant Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) în privinţa infrastructurii de procesare şi de numărare a ambalajelor.

„În paralel s-a lucrat foarte mult şi la îmbunătăţirea tuturor fluxurilor pentru a oferi o experienţă cât mai bună consumatorilor, tuturor comercianţilor integraţi în sistem”, a afirmat reprezentanta companiei, care a participat la conferinţa "PRIA Environment - Aniversare un an de SGR în România".

Anca Marinescu a mai spus că, în 2025, sistemul va fi mai aşezat, mai matur, aşa cum s-a întâmplat în ţările care au implementat Sistemul de Garanţie-Returnare.

„În al doilea şi al treilea an, sistemul şi-a arătat adevăratul potenţial cu rate de colectare de peste 80% sau chiar peste 90%”, a punctat reprezentanta RetuRO.

Potrivit acesteia, la zece luni de când s-a lansat SGR în România, au fost colectate peste 80% din ambalaje. "Este fabulos dacă ne gândim la faptul că, în România, colectarea selectivă aproape că nu exista, cu 15% fiind pe ultimul loc în Europa", a mai declarat Anca Marinescu.

RetuRo Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Potrivit RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, peste 81% dintre ambalajele cu sigla "SGR" au fost returnate de către consumatori în luna septembrie, în creştere faţă de luna august, când rata de colectare a fost de 78%. Astfel, luna trecută, consumatorii au returnat 453 de milioane de ambalaje.

2,32 miliarde de ambalaje au fost returnate din decembrie 2023 până în septembrie 2024

În total, 2,32 miliarde de ambalaje au fost returnate din decembrie 2023 până în septembrie 2024, iar din momentul implementării sistemului în România şi până în prezent, aproximativ 144.000 de tone de ambalaje au fost predate de RetuRO către reciclatori, asigurând reintegrarea materialelor în circuitul economic pentru fabricarea de noi ambalaje, conform principiului bottle-to-bottle.

La conferinţa PRIA Environment au participat reprezentanţi ai companiei RetuRO, ai producătorilor, retailerilor, asociaţiilor din domeniu, companiilor de mediu din zonele de reciclare, salubrizare, OIREP-urile, UAT-urile, ADI-urile, precum şi ai autorităţilor centrale.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole