Antena 3 CNN International News Rușii ar fi încercuit 2.000 de militari ucraineni la Girske | Retragerea din Severodonețk a început mai devreme decât s-a anunțat

Rușii ar fi încercuit 2.000 de militari ucraineni la Girske | Retragerea din Severodonețk a început mai devreme decât s-a anunțat

Forțele ucrainene au început să se retragă din Severodonețk, dar mai multe unități rămân deocamdată în oraș, în contextul în care este de așteptat ca procesul să dureze câteva zile.

de Adrian Iclozan    |   

O declarație în acest sens a fost făcută, vineri, pentru CNN de șeful administrației militare din Severodonețk, Roman Vlasenko, după ce un alt oficial ucrainean precizase anterior că forțele de apărare trebuie să-și părăsească pozițiile, care sunt "complet distruse".

Potrivit lui Vlasenko, retragerea ucraineană din Severodonețk a început cu o zi înainte.

"Sunt foarte multe unități acolo și, prin urmare, cred că retragerea va dura câteva zile", a adăugat el, fără a preciza direcția retragerii.

Vlasenko a menționat că în oraș se mai află 568 de civili, refugiați în interiorul fabricii Azot.

"Aceștia vor putea ieși imediat ce bombardamentele vor înceta. Vor ieși însă într-un teritoriu ocupat", a recunoscut el.

Ca și în cazul combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, uzina Azot din Severodoneț și zonele din imediata sa vecinătate au devenit punctul central al rezistenței ucrainene locale.

Rușii se laudă că au încercuit 2.000 de ucraineni

Forțele ruse ar fi încercuit aproximativ 2.000 de soldați ucraineni în Donbas, în timp ce își intensifică eforturile de a captura orașele Severodonețk și Lîsîceansk, a declarat Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova. 

"În zona Hirske (Girske), am izolat până la 2.000 de oameni: aproximativ 1.800 de militari ucraineni, 120 de "naziști" din Pervîi Sektor, până la 80 de mercenari străini, precum și peste 40 de vehicule blindate de luptă și aproximativ 80 de tunuri și mortiere", a precizat oficialul rus, adăugând că 41 de soldați ucraineni s-au predat în ultimele 24 de ore.

CNN a menționează că a contactat administrația militară regională ucraineană pentru o reacție la susținerile Moscovei - care nu pot fi verificate independent - dar încă nu primise răspuns până la ora publicării acestei știri.

În schimb, oficialii ucraineni au confirmat că însuși orașul Girske a căzut în mâinile rușilor. 

Șeful administrației locale, Oleksii Babcenko, a precizat că localitatea a fost "complet ocupată" de ruși și că în prezent este în curs de constituire regimul de ocupație.

Babcenko a arătat că în oraș au mai rămas circa 4.000 de oameni, care nu au acces la apă, gaze și electricitate.

Foto: clădire distrusă de bombardamente în Severodonețk

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile