Antena 3 CNN Actualitate Locale A fost reținut elevul de 17 ani care a ucis-o pe fata de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova

A fost reținut elevul de 17 ani care a ucis-o pe fata de 14 ani în Grădina Botanică din Craiova

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:22 28 Iun 2023 Modificat la 15:14 28 Iun 2023

La data de 27.06.2023 organele de poliţie au fost sesizate cu privire la faptul că la aceeaşi dată, în jurul orelor 16:00, doi tineri au fost înjunghiaţi în timp ce se aflau în Grădina Botanică din Craiova.

În urma cercetărilor efectuate de o echipă complexă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, respectiv ofiţeri de poliţie judiciară şi criminalişti din cadrul IPJ Dolj, a fost identificat autorul faptelor în persoana unui tânăr în vârstă de 17 ani-elev, care, în timp ce se afla în Grădina Botanică, aparent pe fondul unui conflict spontan cu alţi doi tineri, a scos din rucsacul pe care-1 avea asupra sa un cuţit cu lama de 19 cm, cu care a înjunghiat-o iniţial pe persoana vătămată în vârstă de 19 ani în zona toracelui, iar apoi pe victima în vârstă de 14 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu corpul tăietor, una dintre acestea în zona cervicală inferioară.

În urma leziunilor provocate minora în vârstă de 14 ani a decedat în scurt timp, iar persoana vătămată în vârstă de 19 ani a fost transportat în stare gravă la spital.

Citește și: Liceul Militar din Craiova face precizări despre elevul care a ucis-o pe fata de 14 ani în Grădina Botanică

În cauză se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen. şi tentativa la omor, prev. de art. 32 alin. 1 rap. art. 188 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., în final ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.. 

Prin ordonanţa din data de 28.06.2023 emisă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus reţinerea inculpatului minor pentru o durată de 24 ore, acesta urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunilor în raport de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole