Antena 3 CNN Life Sănătate Reţeaua centrelor de sănătate mintală va fi extinsă în fiecare judeţ | Anunţul Ministerului Sănătăţii

Reţeaua centrelor de sănătate mintală va fi extinsă în fiecare judeţ | Anunţul Ministerului Sănătăţii

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:00 10 Oct 2023 Modificat la 18:02 10 Oct 2023

Accesul la consiliere psihologică şi tratament medical, fără discriminare şi stigmatizare, reforma legislaţiei în vigoare, precum şi dezvoltarea de noi programe de psihiatrie au fost subiecte de interes dezbătute de ministerul Sănătăţii cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.

La discuții au participat experţi, profesionişti şi persoane interesate să discute despre provocările şi soluţiile în domeniu.

"Una dintre propunerile colegilor mei a fost să avem o Cartă Albă a Sănătăţii Mintale în România, care să conţină principii de neabătut, bune practici în sănătatea mintală, drepturile pacienţilor şi ale medicilor şi, astfel, să ne angajăm ferm că ele vor fi respectate. E vorba de o foaie de parcurs în domeniul sănătăţii mintale pe care m-aş bucura să o construim împreună, pentru că trebuie să existe o astfel de gândire integrată", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila pe Facebook.

INSP: Prevalenţa tulburărilor mintale şi de comportament s-a dublat în ultimii 10 ani

Ministrul a abordat şi problema consumului de droguri.

"De fapt, acesta este un om bolnav, care are nevoie de ajutor şi de sprijin. Discutăm despre oameni care au o patologie şi care au nevoie de vindecare, de recuperare şi, foarte important, de reinserţie socială", a susţinut Alexandru Rafila.

Conform datelor INSP, în România, prevalenţa tulburărilor mintale şi de comportament aproape s-a dublat în ultimii 10 ani, ajungând de la 1.566 cazuri diagnosticate la suta de mii de locuitori în anul 2012 la 2.890 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2021.

Prevalenţa bolilor psihice, reprezentând doar o parte a tulburărilor mintale şi de comportament, a crescut de 6 ori în ultimii 10 ani, ajungând de la 218,3 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2012 la 1.303,5 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2021.

Clădirea Guvernului va fi iluminată marţi, între orele 20:00 şi 00:00, în verde, culoarea simbol a Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole