Antena 3 CNN Life Culinar Rețetă veche de prajitură cu „foi odihnite”, transmisă din bătrâni în Maramureș. Este perfectă pentru sărbători

Rețetă veche de prajitură cu „foi odihnite”, transmisă din bătrâni în Maramureș. Este perfectă pentru sărbători

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:41 23 Dec 2024 Modificat la 13:06 23 Dec 2024

Maramureșul este renumit pentru mâncarea delicioasă pe care gospodinele o prepară. Multe dintre rețetele inedite sunt transmise din bătrâni și nu se regăsesc în cărțile de bucate. Doamna Maria Merca de la Pensiunea Mara din Desești ne-a împărtășit o rețetă simplă pentru prăjituri, moștenită de la mama sa, pe care o prepară de ani de zile, atât pentru prieteni și familie cât și pentru oaspeții care îi trec pragul. Musafirii pe care îi va avea în acest an de Crăciun se vor bucura de „prăjitura cu foi hodinite”, așa cum o numea mama ei.

„Toată lumea care a fost aici și o știe vrea prăjitură din asta. Rețeta este de la mama mea. O făcea de când eram mică, dar pe vremea aia nu prea participam la gătit, doar o mâncam. Între timp am făcut-o de zeci de ori. O fac cel puțin de câteva ori pe an, pentru oaspeți  și prieteni. Este foarte apreciată. Foarte important este ca frișca să fie naturală, nu la tub și, pe cât posibil, din smântână grasă de casă. Altfel nu iese la fel ca aici”, spune doamna Maria.

[GAL layout="5"]

Ingrediente pentru foi odihnite:

1 cană zahăr
1 cană nucă măcinată
2 căni făină
2 ouă
3 linguri miere
4 linguri lapte
1 linguriță bicarbonat

Se amestecă toate într-un bol, se frământă un pic aluatul până se încorporează toate ingredientele. Se lasă la rece 12 ore, sau peste noapte.

Se scoate aluatul din frigider și se fac 3 sau patru foi (în funcție de cât de mare este tava). Se coc la cuptor, la aproximativ 220 de grade, timp de aproximativ 7 minute.

Crema pentru prăjitura cu foi odihnite:

Frișcă de casă ( smântână rece bătută cu zahăr după gust, până cu obține o textura aerată)
Nuca macinată după gust
Esență de vanilie

Se amestecă ingredientele și se umplu foile cu cremă, apoi se lasă până a două zi, până se înmoaie foile, înainte de a fi servită.

Citește mai multe din Culinar
» Citește mai multe din Culinar
TOP articole