Antena 3 CNN Life Culinar Reţetă tradiţională drob de miel fără prapur. Cu ce trebuie uns pentru a nu fi uscat

Reţetă tradiţională drob de miel fără prapur. Cu ce trebuie uns pentru a nu fi uscat

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:00 30 Apr 2024 Modificat la 13:00 30 Apr 2024

Drobul de miel este un preparat culinar tradiţional românesc care nu lipseşte de pe masa de Paşte, acesta fiind unul dintre mâncărurile din miel specifice acestei sărbători.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul prapur este de origine slavă şi reprezintă acea parte anatomică "peritoneu" care acoperă organele interne, mai ales stomacul şi intestinele animalului.

Ingrediente drob de miel fără prapur

  • 2 kg organe de miel;
  • 6 ouă mai mari;
  • ceapă verde;
  • 2-3 legături de pătrunjel;
  • 2-3 legături de mărar;
  • sare;
  • piper;
  • ulei;
  • pesmet.

Mod de preparare drob de miel fără prapur

Pentru început, organele se vor curăţa cu foarte mare grijă. Se spală cu foarte mare atenție şi apoi se opăresc pentru trei minute într-o oală plină cu apă clocotită în care se adaugă şi o lingură de sare.

Următorul pas este cel în care se toacă verdeaţa. Verdeaţa se toacă mărunt şi se adaugă ouăle şi ele bătute. Imediat după ce verdeaţa şi ouăle s-au omogenizat, se adaugă şi organele.

Gospodinele iscusite au un truc pentru ca drobul de miel fără prapur să nu iasă uscat. Acestea ung drobul cu ou şi unt.

Se condimentează cu sare şi piper întreaga compoziţie. Tapetăm cu ulei şi pesmet o tavă şi adaugăm compoziţia. Drobul de miel fără prapur se coace la 180 de grade pentru cca. 60 de minute.

Citește mai multe din Culinar
» Citește mai multe din Culinar
TOP articole