Antena 3 CNN Life Culinar Reţetă pască fără aluat, cu brânză dulce, smântână şi stafide. Un desert uşor pentru Paşte

Reţetă pască fără aluat, cu brânză dulce, smântână şi stafide. Un desert uşor pentru Paşte

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:00 20 Apr 2022 Modificat la 11:00 20 Apr 2022

Ingrediente reţetă pască fără aluat

  • 750 g brânză de vaci bine stoarsă
  • 400 g de smântână grasă cu 25% grăsime
  • 20 g zahăr vanilat
  • Un praf de sare
  • 6 ouă
  • 2 gălbenușuri
  • 200 g de unt cu minim 80% grăsime
  • 150-200 g de zahăr tos
  • 50 g faină albă tip 000
  • 50 g de griș de grâu
  • 100 g stafide
  • coaja rasă de la o portocală/lămâie

Mod de preparare reţetă pască fără aluat

Reţetă pască fără aluat. Pentru început, preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius. Dăm prin răzătoarea cu ochiurile cele mai mici, lămâia şi portocala. Făina şi grişul le amestecăm separat.

Pentru pasca fără aluat, avem nevoie de o formă detaşabilă cu diametrul de 24-26 cm. Brânza împreună cu zahărul, zahărul vanilat, praful de sare le punem într-un bol. Amestecăm totul până când se topeşte zahărul.

Adăugăm ouăle întregi, gălbenușurile, smântâna, coaja de portocală şi lămâie și amestecăm. Încorporăm stafidele și amestecul de făină cu griș și omogenizăm cu ajutorul unui tel.

Turnăm în tavă compoziţia pentru pasca fără aluat, însă nu înainte de a o tapeta cu hârtie de copt. Dăm la cuptor pasca fără aluat pentru 50-55 de minute. 

După coacere, scoatem pasca fără aluat pe un grătar și o lăsăm pentru 10 minute în tava în care s-a copt. Îndepărtăm marginea și o lăsăm să se răcească complet.

Etichete: pasca Paste
Citește mai multe din Culinar
» Citește mai multe din Culinar
TOP articole