Antena 3 CNN Life Culinar O reţetă mănăstirească pentru fiecare zi din Postul Crăciunului 2023 | Preparatul care se găteşte de sute de ani în mănăstiri în Postul Naşterii Domnului

O reţetă mănăstirească pentru fiecare zi din Postul Crăciunului 2023 | Preparatul care se găteşte de sute de ani în mănăstiri în Postul Naşterii Domnului

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 10:00 15 Noi 2023 Modificat la 10:00 15 Noi 2023

Postul Crăciunului începe miercuri, 15 noiembrie şi este al patrulea post de peste an, fiind cel mai lung post, după Postul Paştelui, cu o durată de 40 de zile.

Până pe 21 noiembrie, atunci când este şi sărbătoarea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, perioada de postire este mult mai aspră.

În timpul postului, nunţile sunt interzise, iar credincioşii trebuie să se spovedească, pregătindu-se pentru Împărtăşanie.

Cele 40 de zile de post nu sunt o misiune foarte uşoară pentru enoriaşi, mai ales că aceştia vor trebui să-şi asigure porţia zilnică de vitamine şi minerale din alimentaţia restrictivă specifică acestei perioade.

O reţetă pentru fiecare zi din Postul Crăciunului 2023

  1. Chifteluţe de legume
  2. Vinete umplute cu quinoa
  3. Tocăniţă de cartofi şi năut
  4. Ardei de post cu ciuperci
  5. Fasole bătută
  6. Spanac cu legume
  7. Hummus
  8. Şniţe de soia
  9. Dovlecei umpluţi cu cuş-cuş, legume şi ciuperci
  10. Noodles cu legume
  11. Ciorbă de legume
  12. Mâncare de vinete
  13. Mâncare de urzici cu mămăligă
  14. Mâncare de mazăre
  15. Varză călită
  16. Tocăniţă de ciuperci
  17. Ciulama de ciuperci
  18. Ardei umpluţi cu orez şi legume
  19. Mâncare de praz cu măsline
  20. Pilaf de orez cu mazăre
  21. Supă cremă de dovlecel
  22. Salată de linte cu roşii
  23. Ciorbă de ciuperci cu legume şi roşii
  24. Chiftele de ciuperci cu cartofi
  25. Supă de roşii cu tăiţei
  26. Cremă de avocado cu pătrunjel verde şi usturoi
  27. Ciorbă de fasole 
  28. Morcovi la cuptor glazuraţi cu miere
  29. Orez cu legume mexicane
  30. Dovleac copt picant cu usturoi
  31. Paste cu cartofi şi ceapă călită
  32. Ciuperci la tigaie cu usturoi şi ceapă
  33. Cartofi noi umpluţi cu ciuperci
  34. Dovlecei în crustă de aluat
  35. Bruschete cu roşii
  36. Borş de urzici
  37. Salată de vinete
  38. Tocăniţă de hribi
  39. Tocăniţă de ardei copţi
  40. Borş de lobodă

Reţeta care se prepară de sute de ani în mănăstiri

Ingrediente sarmale de post

  • 1 varză murată;
  • 250 g orez;
  • 250 g ciuperci proaspete;
  • 100 g miez de nucă, opţional;
  • 2 cepe;
  • 1 morcov;
  • 300 ml suc de roşii;
  • sare;
  • piper;
  • 50 ml ulei;
  • 1 legătură pătrunjel.

Varza se lasă la desărat peste noapte. Pentru aceste sarmale de post, trebuie să se aleagă frunzele mari şi intacte.

Morcovul şi ceapa se vor tăia cubuleţe şi se vor căli în ulei pentru 5 minute, la foc mediu.

După ce ceapa a devenit translucidă, se vor adăuga şi ciupercile. Compoziţia se mai căleşte pentru alte 5 minute.

În compoziţie se toarnă 300-400 ml de apă şi se lasă la fiert până când apa este absorbită în totalitate. Compoziţia se condimentează cu sare şi piper după gust.

Se adaugă verdeaţa şi miezul de nucă mărunţit.

Frunzele mici de varză murată se aşează la fundul cratiţei. Fiecare frunză se va umple cu compoziţia din tigaie şi se aşează frumos în cratiţă.

După ce s-au împăturit sarmalele, deasupra lor se pune varză tăiată şi sosul de roşii. Se mai pune şi apă cât să acopere sarmalele. Se pot pune pentru aromă şi câteva frunzuliţe de cimbru.

Sarmalele de post se acoperă cu un capac şi se lasă la fiert pentru aproximativ o oră. După ce au trecut cele 60 de minute, sarmalele se transferă la cuptor, la foc mediu (170-180 °C) aproximativ 30-45 de minute, până ce se rumenesc ușor. Se pot mânca reci sau calde.

Citește mai multe din Culinar
» Citește mai multe din Culinar
TOP articole