Antena 3 CNN Life Culinar REȚETE DE PAȘTE. Rețeta de drob de miel care nu e de fapt miel, pregătită de Olivia Steer

REȚETE DE PAȘTE. Rețeta de drob de miel care nu e de fapt miel, pregătită de Olivia Steer

1 minut de citit Publicat la 16:24 06 Apr 2018 Modificat la 16:24 06 Apr 2018

REȚETE DE PAȘTE. Vedeta tv a postat în urmă cu mai mult timp pe blogul ei o rețetă despre care spune că ai jura că e de miel, deși nu e.

REȚETE DE PAȘTE "Hai!, mai bine v-aș da o rețetă de drob, că vine Paștele și ne prinde nepregătiți cu cele de cuviință și nu-i frumos, nu-i creștinește. Drobul însă nu-i de miel, da’ cei care au mîncat din el au zis că jură că-i de miel și că, dacă nu-i de miel, de unde vine gustul ăla de miel, apoi au zis că, dacă tot se poate face drob de miel fără miel, de ce să mai omori un miel nevinovat, degeaba, și tot așa, dezvoltînd o discuție întreagă despre bine și rău, plus alte chestii obositoare ce țin de filosofie și Dumnezeu sau chiar de nutriție vegană, și care normal că nu-și găsesc locul aici, că pe cine naiba să mai intereseze tîmpeniile astea, în ziua de azi?

REȚETE DE PAȘTE INGREDIENTE
2/3 cană cu nuci rehidratate (două-trei ore sau peste noapte)
3 roșii (șase jumătăți) de roșii uscate la soare, în ulei de măsline extravirgin
o jumătate de roșie de mărime mijlocie (sau două-trei roșii cherry bio)
o jumătate de ardei capia (proaspăt sau congelat)
o jumătate de ceapă roșie de mărime medie
o legătură de leurdă proaspătă
o jumătate de lingură de tărîțe de psyllium
o jumătate de linguriță de amestec de condimente pentru cîrnați (eu fac un mix din 1/2 linguriță de sare, o linguriță de pudră de usturoi, o linguriță de pulbere de ceapă, un vîrf de linguriță de piper negru măcinat, o linguriță de pulbere de mărar, un vîrf de linguriță de muștar pudră, o linguriță de boia dulce și jumătate de linguriță de cimbru măcinat – iar ce ramîne păstrez într-un recipient mat, închis etanș)
trei linguri de ulei aromat, din borcanul cu roșii deshidratate
o jumătate de lingură de pesmet fin măcinat

REȚETE DE PAȘTE Modul de preparare, pe blogul Oliviei Steer

Citește mai multe din Culinar
» Citește mai multe din Culinar
TOP articole