Antena 3 CNN Emisiuni Agricool Reţeta de magiun de prune preparat în vase de lut de pe vremea bunicii

Reţeta de magiun de prune preparat în vase de lut de pe vremea bunicii

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 15:39 03 Oct 2023 Modificat la 15:39 03 Oct 2023

Am fost la Veţel, lângă Deva, unde Silvia Olari prepară desertul în ceaune şi vase de lut moştenite de la bunici. Astfel gustul este unul desăvârşit.

”Prunele sunt coapte foarte frumoase, am decis ca ziua asta să o dedicăm magiunului. Alegem prunele frumoase, se spală, se pun în cazan şi se fierbe magiunul, ca o sa fie o zi Întreagă de lucru”, a spus Silvia, pentru Antena 3 CNN.

Lictarul nu are o reteţă complicată, dar munca este solicitantă. Preparatul le ia gospodinelor o zi întreagă, pentru că trebuie amestecat ore în șir în ceaunul cu prune așezat deasupra focului cu lemne.

"Facem lictar, magiun de Vețel, se fierb prunele până se dezlipesc de pe sâmburi și urmează să le strecoare, iar apoi se pune la foc până diseară când se face tare de tot", a mai spus Silvia Olari.

După câteva ore de fiert, amestecul se strecoară. Silvia a păstrat și vechile strecurători, ciururile ţărăneşti folosite în gospodăriile bunicilor.

”Am adus uneltele cu care strecuram – una de pământ, alta de alamă pe suport de lemn, foarte interesantă, pe suport de lemn și cu ciur și cu astea strecurăm. Prunele s-au topit și a rămas sâmburele și atunci când nu mai vezi prune, numai samburi știi că a venit momentul să-l strecori", a mai explicat femeia.

După ce se separă sâmburii de zeama de prune, ceaunul se curăţă bine şi apoi se pune din nou la foc cu amestecul aromat.

Lictarul este gata atunci când consistența devine una cremoasă.

Citește mai multe din Agricool
» Citește mai multe din Agricool
TOP articole