Antena 3 CNN Actualitate Rețea de șpăgi pentru funcții-cheie în stat. Stenograme din dosarul lui Eugen Pîrvulescu. "Pierzi câștigi, negustor te numești!"

Rețea de șpăgi pentru funcții-cheie în stat. Stenograme din dosarul lui Eugen Pîrvulescu. "Pierzi câștigi, negustor te numești!"

de Georgiana Marina    |   

Senatorul Eugen Pîrvulescu, intrat recent în echipa candidatului independent Mircea Geoană, a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar de trafic de influenta. Procurorii au luat această decizie după ce l-au audiat câteva ore, în sediul DNA. Anchetatorii susţin că la iniţiativa senatorului ar fi fost negociată o mită de 60.000 de euro pentru obținerea unui certificat care să permită accesul la secrete de stat pentru Marin Țole, persoană pe care senatorul și-ar fi dorit-o la conducerea Companiei Naționale de Investiții.

Ei sunt doi dintre pionii importanţi din afacerea certificatul ORNISS. Un dosar despre politicieni, partide, funcţii, secrete de stat, oameni de afaceri şi organizaţii secrete. Firul epic al poveştii apărute pe surse e simplu. Marin Ţole, omul Partidului Naţional Liberal din filiala Teleorman, trebuia să promoveze din funcţia de secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării în cea de director al Companiei Naţionale de Investiţii. La propunerea liderului organizaţiei teleormănene, Eugen Pîrvulescu.

Cristi Ene, avocat: "Față de Pîrvulescu Eugen, la acest moment DNA a adus o acuzație de posbilă instigare la trafic de influență. Pîrvulescu a solicitat dreptul la apărare, am solicitat copia dosarului, urmând ca după ce DNA ne va pune la dispozție copia dosarului să ne precizăm poziția la acuzațiile aduse de către DNA."

Cunoscut ca membru al masoneriei, Florea i l-a prezentat lui Marin Ţole pe Radu Mărgineanu, un controversat om de afaceri, trecut prin toată politica şi despre care i s-a spus că ar avea conexiuni în serviciile de informaţii. 60.000 de euro ar fi trebuit să-i dea Ţole lui Mărginean pentru urgentarea procedurilor în obţinerea certificatului ORNISS. De aici, povestea se complică. Ţole a povestit la DNA că nu a avut atâţia bani, motiv pentru care Pârvulescu s-ar fi oferit să-l ajute. 150.000 lei, banii primiţi de la senator, ar fi fost livraţi omului de afaceri, urmând ca la obţinerea avizului să-i remită tot lui Radu Mărgineanu şi restul de 30.000 de euro.

Stenograme

ȚOLE MARIN: Nu, tocmai asta e că el nu vrea să se retragă, el vrea să-și înfigă oamenii pe unde … da că să aibă tot puterea în mână, nu să se retragă el. El e un șantajist de ăsta notoriu. Ce să vă zic eu …

FLOREA GHEORGHE: Bun, da᾿ puteți să puneți pe altcineva?

ȚOLE MARIN: Că domnu᾿… domnu᾿ ministru știe. Domnu᾿ ministru știe. E pus altcineva acuma și pe mine când a fost m-a pus secretar-general și el că să mă șantajeze să nu cumva să iau zice: "Bă, ori renunți la funcția de secretar…". Mie nici nu mi-a trecut prin minte.

FLOREA GHEORGHE: Tre᾿ să fiți acuma secretar general la partid?

ȚOLE MARIN: Da, la partid și de aia și… ori… "Băi, lasă-mă!". Da.

FLOREA GHEORGHE: Asta este o propunere a mea, dacă om putea mai târziu om face și ceva în spate, dacă nu asta este.

ȚOLE MARIN: O.K.

FLOREA GHEORGHE: Pierzi câștigi, negustor te numești!"

Sursa: G4media

Numai că negustorul, şi dator la Pîrvulescu, şi fără funcţie şi fără certificat ORNISS, s-a dus şi i-a denunţat pe toţi la DNA.



TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile