Antena 3 CNN Actualitate Cine proteja reţeaua care tortura bătrâni. Adrian Ursu: "Era cunoscută de multă vreme şi a fost lăsată să continue"

Cine proteja reţeaua care tortura bătrâni. Adrian Ursu: "Era cunoscută de multă vreme şi a fost lăsată să continue"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:09 07 Iul 2023 Modificat la 13:09 07 Iul 2023

"Este firească reacţia foarte fermă la nivel înalt, este absolut nefirească situaţia din eşaloanele de control şi din structurile care ar fi trebuit să acţioneze de mult. Pentru că ce este cu adevărat sfâşietor în această poveste este că ea era cunoscută de multă vreme şi a fost lăsată să continue. Sigur, sunt atroce descrierile acelor momente de agresiune, de violenţă, de umilinţe, din acele dialoguri între angajaţi ai acestor structuri, dar ce este, repet, absolut dezolant şi care necesită o reacţiune şi o acţiune foarte fermă, imediată, este depistarea celor care au lăsat aceste lucruri să continue chiar şi după ce au fost raportate.

Că e vorba de cei din poliţie, locală sau naţională, care au ştiut despre ce se întâmplă, că e vorba de cei care au condus ancheta şi nu au stopat prin intervenţie imediată, inclusiv din partea DIICOT, aceste episoade cumplite din secunda doi în care au aflat despre ele, e la fel de grav. Pentru că a merge până la capătul filierei e valabil într-o acţiune în care depistezi infracţionalitate economică şi vrei să vezi care sunt toate implicaţiile, să vezi care sunt toate facturile, toate contractele.

Citeşte şi: Premierul Marcel Ciolacu a cerut demisii în cazul Căminele Groazei: "Aveau atribuţii directe!"

Când, însă, e pusă în pericol viaţa unor oameni, integritatea lor, demnitatea lor, trebuie să acţionezi imediat. Dacă se va dovedi că au trecut zile sau chiar săptămâni din clipa în care procurorii şi poliţiştii, chiar şi cei din anchetă, nu spun de cei care au tolerat aceste întâmplări cumplite în săptămânile sau lunile de dinainte, deci dacă au ştiut în clipa în care au pornit ancheta şi nu au intervenit spărgând uşa la propriu, ca să zic aşa, din momentul imediat următor, atunci şi ei sunt responsabili pentru asta.

Trebuie să meargă ancheta şi lanţul de sancţiuni şi către ei. Altfel, măsurile sunt absolut logice, cele pe care le-a înşiruit premierul la începutul şedinţei de guvern. Aş sugera să fie extins acest control şi către unele unităţi spitaliceşti care nu au acest regim de aşezăminte sociale, ci strict de stabilimente medicale pentru că, din păcate, şi în multe dintre spitalele de prin ţară, acolo unde sunt secţii sau saloane în care sunt pacienţi cu anumite afecţiuni, tratamentul, cel uman, nu cel medical, la care sunt supuşi este uneori apropiat de ceea ce am descoperit noi în aceste zile în episodul de aici de lângă Bucureşti", a declarat Adrian Ursu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole