Antena 3 CNN Actualitate Restricțiile impuse persoanelor vârstnice, prelungite cu peste trei luni. Ministrul Sănătății: Luăm în calcul şi această măsură

Restricțiile impuse persoanelor vârstnice, prelungite cu peste trei luni. Ministrul Sănătății: Luăm în calcul şi această măsură

<1 minut de citit Publicat la 15:41 12 Apr 2020 Modificat la 15:41 12 Apr 2020

"Da, luăm în calcul şi această măsură la nivelul Comitetului ştiinţific, Institutului Naţional de Sănătate, grupului de lucru din cadrul Ministerului Sănătăţii, luăm inclusiv decizia cel puţin pentru început să ne gândim la 10-14 săptămâni în care să izolăm aceste persoane, având în vedere şi evoluţia ulterioară, dar ne adaptăm la evoluţia pe care pandemia o va avea în România", a declarat, duminică, Nelu Tătaru la Realitatea Tv, întrebat dacă se ia în calcul măsura izolării persoanelor în vârstă tot anul, după declaraţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Tătaru a transmis că măsurile de izolare şi de restricţii trebuie respectate.

"Vreau ca toată lumea să înţeleagă că mai avem trei-patru săptămâni grele, aceste săptămâni trebuie să le gestionăm în comun, şi noi, corpul medical, dar şi populaţia de rând, ajutată de autorităţile locale, care trebuie să vegheze la această izolare şi la această distanţare socială. Viaţa noastră va reveni la normal peste o lună, o lună şi jumătate, după ce vedem că acel vârf începe să scadă, încă nu am ajuns la acel vârf", a adăugat Tătaru. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole